Danion Vasile

ZORII APOCALIPSEI

Autorul acestei cărţi, Danion Vasile, a prins într-adevăr toată sensibilitatea vremurilor în care trăim. Este omul care a luat asupra sa cea mai grea formă a jertfirii pentru Hristos, mărturisirea, lucru pentru care Dumnezeu îl va apăra mereu şi-i va da putere să înfrunte aceste ispite şi duhul acestei lumi antihriste care defaimă cultul nostru ortodox. El apără prin cuvânt, prin faptă şi prin trăirea lui şi duce mai departe, cât este posibil, crucea martirilor noştri. Nu putem fi nişte creştini integri dacă nu ne mărturisim credinţa. În Crez cu toţii intonăm, dar fără băgare de seamă: Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Mărturisirea este baia de iertare a păcatelor noastre. Nu este suficient să postim, să mergem la biserică. Dumnezeu vrea mai mult de la noi. El ne cere preţul cel mai mare al dragostei noastre: însăşi viaţa noastră.

Biserica este casa noastră. Să nu lăsăm lupii să intre în ea şi să ne fure sufletele. Ci cu preţul vieţii noastre să ne apărăm credinţa. Fratele nostru, Danion, este autorul şi oratorul nostru aşteptat de mult prin toate bisericile noastre, care sunt azi pustiite de cuvânt mărturisitor, pentru că preoţii noştri şi-au uitat misiunea. Am putea spune că este într-adevăr un apostol al vremurilor noastre şi Dumnezeu să-l binecuvânteze cu cuvânt dătător de viaţă, să trăiască în nădejdea unui viitor încununat al ţării noastre care să lucească precum luna între stele şi omul între sfinţi.

Părintele Iustin Pârvu

: (more…)

Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii.Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele vor fi înnoite către Dumnezeu, înţelegând [prin ostroave] bisericile neamurilor, prin biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele cu laude şi cântări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru, când ne porunceşte ca aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm, şi - spunând că oricare s-a făcut întru Hristos, făptură nouă este - să ne înnoim. Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi se făceau atunci înnoirile în Ierusalim, şi era iarnă, a spus El. [Prin iarnă se înţelege] fie cea duhovnicească [iarna] potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger.Căci era o iarnă cu noi - una îndelungată şi grea, … (more…)

(Cuviosul Varsanufie de la Optina, în Patericul de la Optina, p. 361-362)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre natura lui Dumnezeu cel necuprins, apud Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, p. 72.)

Fraţi creştini,

Când citim cărţile dumnezeieştii Scripturi, vedem cum străluceşte într-ânsele curăţia dumnezeiască, prin curatul adevăr al lucrurilor descrise; vedem înţelepciunea dintr-ânsele, şi harul şi puterea lui Dumnezeu, care ne umplu de fericire toată fiinţa noastră sufletească şi toată mintea noastră. Acest lucru se întâmplă şi cu răspunsul pe care am auzit că l-a dat Domnul în Sfânta Evanghelie de astăzi, atunci când înaintea Lui s-a înfăţişat un învăţător al legii, cu gândul de a-L ispiti în cuvânt. Sfânta Evanghelie ne istoriseşte că:

„În vremea aceea, a venit la Iisus un învăţător al Legii, ispitind pe Iisus, şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”

Învăţătorii Legii erau aceia care tâlcuiau şi învăţau Legea lui Moise. Deci unul dintre aceştia, auzind că Iisus învăţa poporul, a venit la Iisus, nu ca să-L asculte… (more…)

Fraţi creştini,

După patimile şi învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, puterea diavolilor asupra oamenilor a încetat cu desăvârşire. Dar nu tot astfel era şi mai înainte. Sfânta Scriptură ne înfăţişează multe cazuri de îndrăciţi, adică de oameni chinuiţi de diavoli; iar Sfânta Evanghelie, pe care aţi auzit-o astăzi, ne arată pătimirea unui îndrăcit, pe care Mântuitorul Hristos, cu dragostea Sa cea nesfârşită faţă de oameni, şi cu milostivirea Sa fără de margini, l-a scăpat de suferinţă şi l-a vindecat. Unii zic că îndrăcitul de atunci,… (more…)

Fraţi creştini,
Domnul nostru Iisus Hristos a asemănat, în pilda care s-a citit în Sfânta Evanghelie de astăzi, propovăduirea învăţăturii Sale cu sămânţa pe care o seamănă plugarul. După cum plugarul, deschizând mâna sa, aruncă sămânţa pe pământ, tot aşa şi propovăduitorul Evangheliei, deschizând gura sa, împrăştie învăţătura în urechile ascultătorilor. Sămânţa nu rodeşte, sau rodeşte, după felul pământului în care se seamănă. Dacă sămânţa va cădea pe drum, se va pierde cu totul, iar în pământ pietros îşi va arăta lăstarul, dar după puţin timp se va usca. În pământ spinos, va răsări, dar va fi înăbuşită de spini. Numai în pământul cel bun…
(more…)

La plecare, şi mama şi tata l-au pupat. Apoi, au închis uşa camerei. S-a auzit cum au închis şi uşa casei. Când Radu a auzit că s-au suit în lift, s-a dat repede jos din pat să se uite pe geam. Nu, nu ca să le facă semn cu mâna. Ci ca să se convingă că pleacă. I-a văzut suindu-se în maşină. Au plecat… (more…)

Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…

Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt.

Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.

Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţim (more…)

- O poveste? Dar nu ţi-am mai spus de un an de zile. Doar acum ştii să citeşti singură, iubita mea, spuse bunica. Ce, ai terminat şi cartea primită de Sfântul Nicolae?

- Nu, bunico, dar îmi plac mai mult poveştile spuse de tine. De când am învăţat să citesc mama m-a rugat să te las în pace, să nu te obosesc, să citesc singură. Dar îmi e dor de o poveste spusă de tine…

- Bine, spuse bunica. Vino aici, lângă fotoliu. O să îţi spun o poveste mai tristă…

- Cum e „Fetiţa cu chibriturile”? Nu-i nimic, îmi place şi aşa.

- Da, cum e „Fetiţa cu chibriturile”… Doar că pe asta n-a scris-o Andersen. N-a scris-o nimeni…

(more…)