Bunul Dumnezeu a făcut pe îngeri, dar unii dintre ei, prin mândria lor, au devenit diavoli. După aceea Dumnezeu a plăsmuit pe om, ca să completeze căzuta tagmă îngerească, şi a lăsat şi pe diavoli liberi până la un punct şi până la o vreme, ca să ne ajute prin răutatea lor, adică să dăm examene pe pământ şi să trecem în viaţa cerească cea veşnică. Cât timp trăieşte omul are dreptul să dea examene duhovniceşti. Examinare, după nu există.
Citeste mai mult »

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Precum atunci când cineva mănâncă mereu numai roade dulci şi se întâmplă ca la sfârşit să ia mărul amar sau acru, este nevoit să mănânce iarăşi una - două roade dulci, ca să-i dispară amăreala, la fel va trebui să fac şi eu în acest caz duhovnicesc. Deoarece v-am amărât cu aceste două întâmplări de la urmă am considerat că e bine să vă ofer două fapte dumnezeieşti mici, dar foarte dulci, ca să vă îndulcesc, din nou duhovniceşte sufletul.
Citeste mai mult »

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Un frate de la o mănăstire se nevoia mult, dar cu închipuire şi părere mare despre sine. încet - încet a încetat să se mai împărtăşească pentru îşi credea gândului său care îi spunea că nu mai are nevoie de Sfânta împărtăşanie deoarece se sălăşluise Hristos în el. Lua numai anaforă şi de multe ori petrecea toată ziua numai cu ea; ţinea posturi înfricoşătoare. Aghiazmă nu bea niciodată, căci spunea ticălosul:

- Eu m-am sfinţit deja, şi chiar urina mea este sfinţită şi beau când vreau.

Din păcate îşi bea urina sa. Gândiţi-vă în ce înşelare scârboasă a căzut.
Citeste mai mult »

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

* Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului venită în mănăstirea Filoteu cam în acelaşi chip minunat ca şi „Portăriţa” la Sfânta Mănăstire Iviron.

In timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda Samarinencei cu proorocul Ilie, etc, şi, în cele din urmă, Părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl supărau pe Părintele Sava spunându-i:
Citeste mai mult »

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

La Chilia Sfântului Gheorghe „Cel ce s-a arătat”, ucenicul lui Hagi - Gheprghe, bătrânul Evloghie, odată la Hramul chiliei n-a putut afla peşte şi a lăsat aceasta în grija Sfântului Gheorghe.
Citeste mai mult »

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Odată a mers un pescar la Cuviosul Părinte Mina, de la Schitul Sfânta Ana, şi i-a dus peşte proaspăt pentru hramul chiliei lui. Stareţul s-a mirat întrebându-se când i-a prins, căci era duminică. Şi îl întrebă pe pescar:

- Când i-ai prins?

- Azi dimineaţă, a răspuns acela. Sunt foarte proaspeţi. Atunci Părintele Mina îi spune:

- Fiule, nu îi pot cumpăra, căci sunt afurisiţi deoarece i-a prins duminica.

Pescarul nu pricepea aceasta. Atunci Stareţul îi spune:

- Vrei să te încredinţezi de asta? Dă un peşte la pisică şi vei vedea de îl va mânca.

într-adevăr, pisica n-a mâncat peştele, ci s-a scârbit de el. Asta, fireşte, 1-a zguduit pe pescar şi de atunci înainte cinstea duminicile şi sărbătorile.

Părintele Mina era foarte călugăros şi se distingea prin evlavie şi nevoinţă. Mânca odată pe zi, după ceasul al noulea (ora trei după amiaza) mâncare fără undelemn. Firesc era aşadar să se sălăşluiască în el harul dumnezeiesc, mai ales că era foarte smerit.

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Sus, la Schitul Sfânta Ana, la Chilia Sfântului Pantelimon a pustnicit Cuviosul Gherontie, întemeietorul Schitului Sfânta Ana, care a fost egumen al Mănăstirii Buleftiria (Astăzi se mai păstrează o Chilie cu acelaşi nume în partea de jos a Sfintei Ana, pe malul mării). Deoarece nu era apă la Sihăstrie şi ucenicul său se plângea de aceasta, Cuviosul Gherontie a făcut rugăciune şi a rugat pe Maica Domnului să scoată din stâncă puţină apă, ca să bea. Maica Domnului, fireşte, ca o Mamă duioasă 1-a ascultat şi a scos apă dintr-o crăpătură a stâncii, acolo aproape, ca să bea. Apa aceasta era Aghiazmă. Mai târziu însă ucenicul Cuviosului a vrut să facă grădină. A zidit terase, a adus pământ şi a început să alunece de la viaţa pustnicească, neglijând îndatoririle lui duhovniceşti şi rugăciunea lui pentru lume. S-a gândit să deschidă cu o daltă crăpătura stâncii de unde ieşea apa, ca să scoată mai multă apă, ca să ude grădina.

Atunci i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus: - Dacă vrei grădini, să cari apă pe umerii tăi de jos. De atunci şi până astăzi apa, care este Aghiazmă, iese mai jos.

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Spunea Bătrânul Arsenie cel din peşteră: Când spun rugăciunea „Doamne Iisuse…” în picioare, simt o puternică mireasmă dumnezeiască. Iar când o spun şezând, simt numai puţină mireasmă.

Cu toate că Bătrânul avea atunci 95 de ani se nevoia mereu cu mărime de suflet şi mereu se îmbogăţea duhovniceşte cu toate că avea depuse multe capitaluri duhovniceşti.

Din comoditatea lumească vine nefericirea duhovnicească a monahului

Intr-o zi Bătrânul Teofilact de la Nea Schiti a văzut pe satana trecând pe la chiliile schitului cu limba scoasă, bătându-şi joc de monahi şi spunând:

- Ha, ha, ha! Călugării au lăsat rugăciunea („Doamne Iisuse…”) şi s-au dat la grija lumească. Se ocupă cu multe treburi…

Când unii monahi au făcut instalaţia telefonică în schit, Bătrânul Teofilact 1-a văzut pe Sfântul Ioan Botezătorul foarte mâhnit.

Oare cum să nu se mâhnească Sfântul Ioan Boteză-torul şi toţi Sfinţii Părinţi Atoniţi când unii monahi imită pe mireni în viaţa cea comodă şi nu pe Sfinţii noştri Părinţi, care s-au sfinţit nu numai pe ei, ci şi muntele cel sălbatec, Atonul, l-au sfinţit, numindu-se Sfântul Munte, iar noi astăzi ne umflam în pene că suntem aghioriţi.

Logica lumească aduce catastrofă duhovnicească

Mai demult, când un monah a adus găini în Sfântul Munte, i-a apărut Maica Domnului şi 1-a certat spunându-i:

- Ai venit aici să strici Grădina mea?

De asemenea, un alt bătrân de la Sfânta Ana a adus o capră ca să bea lapte ucenicul său, că era bolnăvicios, dar capra în loc de lapte dădea sânge. A înţeles bătrânul greşeala sa, că Maica Domnului nu vrea capre în Grădina ei, şi s-a îngrijit să cumpere lapte la cutie pentru ucenicul său.

Precum vedem, mai demult Maica Domnului mustra pe pricinuitorii răului. Acum ce să mustre mai întâi, când duhul lumesc s-a înmulţit în Grădina ei! Ne rabdă ca o Mamă bună.

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Bătrânul Zaharia spunea că la Chilia „Schimbarea la Faţă” de la Nea Schiti părinţii spuneau „Rugăciunea lui Iisus” cu voce tare.

Odată, s-au adunat diavolii mânioşi şi unul dintre ei a strigat:

- Spun rugăciunea cu voce tare. Dar nu are putere rugăciunea lor.

Atunci unul din diavolii cei mai mari a spus:

- Fie că spun rugăciunea cu voce tare, fie că o spun cu mintea ea are putere, din moment ce noi nu putem face nimic.

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none

Mai jos de Sfântul Vasile, acolo unde cărarea coteşte către Sfânta Ana locuia de demult un slujitor al Marii Lavre care supraveghea ţapii Mănăstirii pe care îi aveau acolo pentru îngrăşat.

Odată, la lăsatul de sec pentru Postul Mare, fiind lună plină, slujitorul Mănăstirii, Părintele Efrem, pe când folosea metaniile a auzit mare zarvă, dar fără scandal, ci numai voci:

„Oh! Oh!…”

„Or fi nişte străini oamenii aceştia şi petrec” s-a gândit Părintele Efrem.

Iese afară la lumina lunii, dar ce să vadă? Cam 300 de diavoli stăpâniţi de nerăbdare erau cu mai marele lor, spunând:

- Ia te uită, un schelet de călugăr să ne ţină în loc zile întregi atâta oaste şi să nu putem merge în lume acum la petrecerile şi chefurile de lăsata secului!

Puterea rugăciunii „Doamne Iisuse…”

Odată un monah de la Mănăstirea Sfântul Pavel a mers la biserica Sfântului Gherasim din Kefalonia. în vremea Sfintei Liturghii stătea în altar şi spunea cu mintea rugăciunea ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, în vreme ce în biserică se cânta. Au adus la biserică şi un demonizat, ca să fie vindecat de Sfântul Gherasim.

Deci, în timp ce monahul rostea rugăciunea în altar, diavolul în biserică era ars şi a început să strige:

- Bre călugăre, nu mai trage de sfoara aceea că mă arzi. A auzit aceasta şi preotul şi a spus monahului:

- Frate, fă rugăciune cât poţi, ca să se slobozească făptura lui Dumnezeu de diavol.

Atunci diavolul mânios a strigat:

- Bre, popă ticălos, ce-i spui să tragă de sfoară? Nu vezi ca mă arde!

Atunci monahul s-a rugat cu mai multă durere, şi omul chinuit s-a slobozit de diavol.

Publicat: August 21st, 2007 in Pustnici din Athos.
Comments: none