Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir şi face foarte multe minuni. În anul 1964, cu douăzeci de zile înainte de a începe să izvorască mir, a ieşit o mireasmă foarte puternică, încât s-a umplut toată zona mă-năstirii. Maicile erau oarecum înspăimântate, ne-ştiind la ce să se aştepte. Pe 17 aprilie, în Vinerea Acatistului, au apărut primele picături de mir. Au fost văzute de Maica Teoninfi şi de închinătorii care se aflau în biserică, iar Duminica, după Vecernie, a început să curgă mirul din belşug. Ieşea pe gura Maicii Domnului care se deschidea şi se închidea. Când o deschidea, curgea ca de la robinet, iar când o închidea, se oprea. Mirul tre-cea prin geamul icoanei ca şi cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireas-ma era mereu aceeaşi. În ziua următoare au apărut din nou picături, care se prelingeau în jos, pe geam, şi aveau culoarea diamantului. Apoi a început să curgă de mai multe ori pe zi şi culoa-rea era ca aurul, după cum este şi astăzi, fără să-şi mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, încât maicile au adunat o jumătate de borcan şi l-au închis bine, dar a doua zi nu se mai afla ni-mic în borcan. Uneori curgea aşa mult că ajungea jos şi se prelingea pe marmură. Maicile puneau vată şi-l adunau, apoi îl împărţeau la credincioşi. Lumea venea din ce în ce mai mult.
A venit şi poliţia, a scos lumea afară, au în-cuiat biserica şi au rămas numai ei înăuntru. Când au ieşit, unul din poliţai povestea că pe când şter-gea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfânta mea!”.
Au venit şi de la Mitropolie, au scos icoana din ramă, au şters-o şi s-au încredinţat şi ei de minune.
Mirul curge până în ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile îl adună cu vată şi-l împart la credincioşi.
S-au făcut şi se fac minuni în toată lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care me-dicii nu mai acordau nici o şansă.
Povestea o călugăriţă că, odată, a simţit prezenţa Maicii Domnului în mănăstire timp de cincisprezece zile. O simţea atât de aproape, de parcă ar fi putut să o atingă. Altădată, pe când s-a întins pe pat să se odihnească, fiind foarte obo-sită, a auzit o voce zicându-i: „ridică-te”, şi a simţit mireasma mirului atât de puternică, încât a pătruns în interiorul ei. Atunci ea a răspuns: „Sunt foarte obosită!”. Aşa s-a întâmplat şi a doua oară, iar a treia oară a simţit o mână nevăzută care a apucat-o şi a aruncat-o în mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat şi s-a dus la maica ce avea cheile bisericii şi i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a răspuns aceea, dar a insistat şi i-a zis că „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserică şi ce să vadă: mirul curgea aşa de mult că ajunsese pe podea, apoi au întors suportul cu icoana şi mirul ţâşnea aşa de tare că ajungea până pe perete şi se prelingea în jos. Tot mirul a fost adunat cu vată.
Aceeaşi maică povestea că odată a simţit că o urmăreşte diavolul şi, intrând în chilie, s-a aşezat pe pat, iar diavolul s-a aşezat alături de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserică, zicându-i: „Fă-ţi rugăciune, că te urmăreşte duhul necurat!”. Atunci s-a sculat şi a început să se roage, făcându-şi semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat şi el de pe pat, i-a apucat mâna şi a lovit-o peste obraz, făcându-se nevăzut. După ce a adormit a văzut un tânăr strălucitor care i-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu locuieşte aici!”.
Altădată a apărut pe icoană mirul sub forme de litere şi scria: IC. XPOC, adică Iisus Hristos, după cum este scris pe schimă.
Mirul a apărut în mai multe chipuri: sub formă de tron, de biserică, de parcă ar fi fost pictat de o mână omenească. Un meseriaş văzând această minune s-a speriat şi a devenit un om credincios.
Odată, o maică ce era paraclisieră, s-a dus mai repede să deschidă biserica. Fiind încă noap-te, a văzut uşa întredeschisă şi înăuntru lumină multă şi o maică umblând prin biserică. S-a în-tors la chilie, socotind că a deschis cealaltă para-clisieră, căci erau două. Când a ajuns la chilie, a găsit-o pe cealaltă maică dormind. A trezit-o şi apoi s-au dus împreună la biserică găsind uşa încuiată, iar în biserică întuneric. A venit şi un creştin care dormise în mănăstire şi le-a întrebat pe maici dacă acum deschid biserica, zicând că el s-a trezit puţin mai devreme şi a văzut lumină multă în biserică şi a auzit cântări foarte fru-moase şi se gândise că poate au început maicile slujba fără să fi auzit el când s-a tras clopotul.
*
Într-o zi, două maici se aflau la robinetul din spatele sfântului altar şi se spălau pe mâini. Privind în vale, au văzut o maică urcând treptele. Se gândeau că poate o fi maica Agnia. Între timp, maica ajunsese aproape de ele şi le-a privit. Au văzut că faţa îi strălucea. După ce le-a privit câteva clipe, s-a făcut nevăzută. Văzând aceasta, maicile s-au speriat şi au fugit la chilie. De atunci nu au mai îndrăznit să se spele la robinetul respectiv.
*
Un închinător pe nume Atanasie, fiind bol-nav, tocmai coborâse din autocar şi a văzut o fru-moasă monahie care s-a apropiat de el cu blân-deţe şi i-a zis: „Nu-ţi fie frică! Te vei face bine!”. După aceea, s-a făcut nevăzută şi, într-adevăr, minunea s-a făcut în clipa aceea, că s-a vindecat de boala care suferea.
*
Un autocar care venea spre mănăstire în timpul nopţii a rătăcit drumul şi a apucat-o pe un drum prăpăstios. La un moment dat, li s-a arătat o monahie în mijlocul drumului şi i-a oprit, zicându-le: „Întoarceţi-vă înapoi, că nu este aces-ta drumul”. Şi arătându-le pe unde să meargă, s-a făcut nevăzută, iar autocarul s-a umplut de mi-reasma mirului. În clipa în care au ajuns la mă-năstire şi au văzut icoana de deasupra porţii, au recunoscut în ea pe monahia care li se arătase pe drum.
*
Un alt închinător, pe nume Apostol, a venit cu un autocar de închinători şi au fost cazaţi la arhondaricul mănăstirii, care se află la o mică dis-tanţă de mănăstire. În timpul nopţii, a fost trezit de mireasma puternică a mirului. Ridicându-se din pat, a ieşit afară şi s-a apropiat de poarta mă-năstirii. Pe treptele de la intrare vede o monahie înaltă şi frumoasă, şi cum bătea vântul, îi mişca năframa şi hainele. „Cine este acolo?”, a întrebat Apostol de câteva ori, dar nu a primit nici un răspuns. Afară era ca ziua şi o lumină puternică învăluia tot aşezământul, cu toate că era ora două noaptea. În cele din urmă, a înţeles că nu era o monahie, ci Împărăteasa cerului. A încercat de câteva ori să se apropie de ea, dar mireasma mirului devenea aşa de puternică încât îl îneca şi se întorcea. S-a întors până la colţul mănăstirii, a făcut trei metanii mari, apoi s-a dus la cameră, slăvind pe Preasfânta Stăpână.
Un tânăr pe nume Nicolaie suferea cu splina şi i se umflase tot trupul. A fost dus pe la medici, dar fără nici un rezultat. Mama lui, auzind de icoana făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir de la Malevi, l-a dus acolo cu multă credinţă şi evlavie. După ce s-au închinat la icoana Maicii Domnului şi s-au rugat cu lacrimi, au miruit pe copil cu mir, apoi s-au dus la camera unde au fost cazaţi. Mama copilului s-a aşezat în acelaşi pat cu soacra ei, iar copilul împreună cu tatăl său. Femeia, fiind întristată pentru copil, nu a putut să adoarmă, ci se ruga continuu Maicii Domnului ca să-l facă sănătos. În timpul nopţii, s-a deschis deodată uşa şi a intrat o monahie frumoasă cu o cădelniţă în mână, apoi i-a tămâiat pe copil şi pe tatăl său, iar în cele din urmă şi pe mamă şi soa-cră. Mama s-a închinat cu evlavie când a tămâ-iat-o pe ea, făcându-şi semnul crucii. Clopoţeii de la cădelniţă nu se auzeau, iar tămâia avea mi-rosul mirului de la icoană. Atunci mama copilu-lui şi-a zis: „Atât de mult mir au că pun şi în tămâie!”. După ce a tămâiat, monahia a deschis uşa şi a plecat. Mama copilului s-a gândit că aşa au obiceiul maicile să tămâieze pe creştini în timpul nopţii şi nu s-a speriat. A trezit-o şi pe soacra ei, apoi, după cinci minute, a deschis uşa camerei şi a văzut lumină multă în biserică şi în afara ei. Era o lumină puternică de culoare albăstruie, ca şi cum ar fi fost reflectoare îndrep-tate spre acoperiş. Mama copilului, văzând toate acestea, s-a întors în cameră şi, trezindu-şi bărba-tul, i-a zis:
– Scoală-te! A început slujba la biserică; hai să mergem şi noi!
Soţul i-a răspuns:
– Ce spui, femeie! Nu cred că a început aşa devreme; maicile mi-au spus că încep la cinci dimineaţa, că astăzi e Duminică.
– Hai să vezi luminile de afară. Mai devreme a venit o monahie şi ne-a tămâiat, a zis femeia.
– Poate ai visat! Ce să caute maicile noaptea prin camere ca să tămâieze?
– Eu nu am reuşit să dorm deloc; m-am rugat tot timpul pentru copilul nostru. Întreabă şi pe mama, că mai întâi am trezit-o pe ea şi apoi am ieşit împreună afară.
– Da, aşa s-a întâmplat, a confirmat mama lor.
Au ieşit cu toţii afară şi peste tot domnea liniştea şi întunericul. Atunci au înţeles că au fost vizitaţi de Maica Domnului şi erau ferm convinşi că copilul lor se va face sănătos. Şi, într-adevăr, copilul s-a însănătoşit şi rezultatele analizelor au ieşit bune. Au mulţumit Maicii Domnului şi ca semn de mulţumire, au dăruit o icoană îmbrăcată în argint.
În Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul o mai-că s-a îmbolnăvit foarte grav. Avea doar 24 de ani şi se numea Veronica. La început avea dureri de cap, apoi a început să o doară mâna dreaptă. Maicile au dus-o la un spital din Atena unde a stat patru luni şi jumătate şi, cu toate străduinţele medicilor, nu s-a văzut nici o îmbunătăţire. A fost adusă din nou la mănăstire, dar situaţia se înrăutăţea pe zi ce trecea. A fost dusă din nou la spital, dar, după o perioadă, medicii au spus că nu mai au ce-i face, deoarece nu mai are mult de trăit şi dacă vor, maicile pot să o ia la mănăstire.
Îi paralizase picioarele, o mână, iar capul nu mai putea să-l ridice. Permanent avea crize, iar temperatura nu scădea sub 39°. Doctorii au zis că măduva picioarelor se topise, transformându-se într-un lichid. Maica stareţă, împreună cu toate maicile, ştiind că nu mai are mult de trăit, s-au hotărât să o tundă în schima mare.
Dar iată ce ne-a povestit chiar maica Vero-nica:
„Era în Duminica Ortodoxiei, având o criză şi dureri mari, am văzut-o pe fosta stareţă a noastră care adormise întru Domnul. A venit la mine, m-a luat în braţe şi m-a dus într-o biserică a Maicii Domnului din Patra. În biserică era o Doamnă preaslăvită. Stareţa m-a lăsat într-un colţ şi s-a dus la acea Doamnă, pentru a vorbi cu ea. Am auzit şi eu discuţia lor. Stareţa a întrebat-o: «Doamna mea, ce se va întâmpla cu acest copil şi ce va fi cu crizele?». «Nu fi supărată, aceste crize nu o să le mai aibă». «Vai ce bucurie! a zis stareţa. Dar febra şi durerile de care suferă aşa tare, ce va fi cu ele?». «Să facă puţină răbdare; nu vezi cât se întristează maicile pentru dânsa? Ia gândeşte-te, dacă o vom lua, cât se vor mâhni! Nu fi tristă; nu va păţi nimic!». Şi zicând acestea, a plecat fără să o mai văd.
Apoi, fosta stareţă s-a întors spre mine şi a zis: «Copilul meu, să-i spui stareţei să facă cât mai repede ceea ce s-a hotărât, deoarece va ajuta mult. Ai grijă să nu uiţi ce ţi-am spus». Era vorba despre tunderea în schima mare, dar eu nu ştiam, deoarece în ultimele zile suferisem atât de mult de pe urma durerilor, încât nu mai ştiam ce se întâmpla în jurul meu şi nu mai recunoşteam pe nimeni. Durerile au continuat, iar doctorii au zis maicilor că duminică voi muri.
Sâmbătă am avut dureri foarte mari, iar pe la patru după-amiază am rugat-o pe maica Euniki să-mi facă o injecţie calmantă şi, în curând, am adormit. Nu după mult timp am auzit bătaie în uşă, dar nu am răspuns. M-am gândit în sinea mea: «Oare maica Euniki nu le-a spus că sunt obosită şi vreau să mă odihnesc? Oare cine să fie? m-am întrebat».
Deodată se deschide uşa şi văd intrând o Doamnă preaslăvită, un episcop şi un bărbat înalt care era îmbrăcat cu o manta (astăzi nu se mai obişnuieşte să se poarte aşa ceva). Doamna, vă-zându-mi privirea mirată, mi-a zis:
– Cred că te întrebi cine suntem şi de unde venim la ora aceasta. Eu sunt de la Mănăstirea Malevi şi de acolo vin, iar Preasfinţitul este Sfân-tul Nectarie din Eghina, iar el este ucenicul cel iubit al Domnului nostru şi locuieşte aici, este ocrtotitorul vostru.
Între timp, s-a apropiat de mine şi mi-a zis:
– Eu am venit şi duminică. Aveam de gând să vin peste câteva zile ca să te ajut, dar ştiind că mâine vei lua schima mare, m-am gândit să vin astăzi şi să te ajut să te ridici, ca să poţi să-ţi începi rânduiala ta şi să te pregăteşti.
– Eu, Doamna mea, nu pot să stau pe picioa-rele mele, nu pot să mă mişc. Vin câte două-trei maici şi nu pot să mă facă bine. Dar dumnea-voastră cum o să mă ajutaţi? Cum pot să-mi fac rânduiala mea, dacă mă doare aşa de tare?
– Copilul meu, de multe ori când copilul are o durere, un necaz, inima mamei doare şi mai mult. Pe mine m-au strigat atâţia copii pentru tine şi inima mea m-a durut. Chiar dacă Dumnezeu avea în planul Lui să te lase mulţi ani la pat, eu m-am rugat Stăpânului Hristos să vin să te vindec astăzi, pentru că inima mea nu mai suporta. Oare nu crezi în puterea lui Dumnezeu?
– Cred, i-am zis eu.
– Cele cu neputinţă la oameni sunt cu pu-tinţă la Dumnezeu, mi-a răspuns ea.
– Atunci de ce, Doamna mea, nu m-aţi făcut bine când aţi venit cu câteva zile în urmă, după cum mi-aţi spus?
– Nu te-am făcut bine, a zis Doamna, pentru că lumea ar fi zis că criza prin care ai trecut te-a adus la sănătate când ţi-ai revenit. De aceea am lăsat pe astăzi, ca să se slăvească mai mult nu-mele lui Dumnezeu.
În chilie aveam un dulăpior şi pe el aveam diferite iconiţe. Ducându-se, Doamna a luat o iconiţă şi venind lângă mine, a zis:
– Uite! Ia această iconiţă ca să înţelegi cine sunt!
Era a Maicii Domnului de la Malevi. În continuare mi-a zis:
– Veronico, acum ai să-mi aprinzi candela?
Asta mi-a zis-o pentru că atunci când eram în spital, am văzut în somn că mă aflam pe un loc înalt şi necunoscut. Era o bisericuţă a Maicii Domnului. Am vrut să merg, dar nu am putut şi atunci am zis: «Preasfânta mea, dacă nu mă faci bine, nu-ţi voi mai aprinde candela». Pentru aceasta mi-a zis cele de mai sus.
Atunci eu, ca şi cum mi-aş fi revenit, am strigat:
– Preasfânta mea, tu eşti?
Zicând aceasta, s-a întors zâmbind, şi apoi a dispărut. În momentul acela revenindu-mi, nu-mi dădeam seama dacă am dormit sau nu, dar am văzut în mâinile mele iconiţa Maicii Domnului de la Malevi. Această iconiţă mi-o adusese un arhimandrit, pe când eram bolnavă în spital.
După ce mi-am revenit, m-am ridicat în pi-cioare, iar în clipa aceea trecea prin dreptul gea-mului meu maica Nectaria. Am strigat-o să vină înăuntru. În clipa aceea, am sărit în picioare şi am îmbrăţişat-o, înţelegând că s-a făcut o minune cu mine.
Atunci maica Nectaria s-a dus să vestească şi maicilor minunea, dar nu era de găsit niciuna, căci erau toate la Vecernie. În cele din urmă s-a dus în biserică şi a strigat: «Maicilor, veniţi! S-a făcut o minune cu maica Veronica! Este complet sănătoasă!».
Când au venit să mă vadă, eu stăteam în uşă, iar ele au început să plângă şi se pierdeau de emoţie. M-am dus în biserică şi am stat la Vecer-nie, iar când am ieşit, au tras clopotele ca să-i mulţumim Maicii Domnului. Au fost anunţate ru-dele şi toţi cunoscuţii. Apoi s-a făcut Acatistul Maicii Domnului şi alte slujbe de mulţumire. În ziua următoare am fost tunsă în schima mare, primind numele de Magdalena”.
După câteva zile a mers toată obştea de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, împreună cu maica Magdalena, la Mănăstirea Malevi, ca să mulţumească Maicii Domnului pentru minunea făcută.
*
Următoarea minune o vom scrie după cum a fost povestită de persoana cu care s-a făcut:
„Mă numesc Kiki Cozma, am 26 de ani şi locuiesc în Atena împreună cu soţul meu şi cu cei doi copii ai noştri. Pe data de 18 aprilie m-am îmbolnăvit foarte grav. Simţeam că puterile mă părăsesc, aveam friguri înfricoşătoare şi febră foarte mare; de asemenea aveam şi dureri groaz-nice. Doctorul de familie mi-a dat un rând de anti-biotice, dar fără nici un rezultat, apoi am urmat şi altele cu un efect mai puternic, dar degeaba.
Soţul meu, văzând că nu este nici o portiţă, m-a luat în braţe, a coborât scările, m-a urcat în maşină şi m-a dus la spital. Acolo m-au consul-tat, m-au cercetat, dar rezultatul era acelaşi. Am început un nou tratament; mi-au făcut injecţii, iar la un moment dat îmi introduceau câte zece în ser pentru a fi amplasate în venă. După cum spuneau doctorii, mi-au făcut cele mai puternice antibioti-ce. Cu toate acestea, nu am simţit nici o amelio-rare. Am avut cei mai buni doctori, dar în zadar.
De la un timp, nervii au început să-mi cede-ze, iar răbdarea să mi se termine. Doctorul şef al spitalului spunea că dacă ar fi trecut el prin ce am trecut eu, s-ar fi aruncat pe fereastră.
După un timp, am simţit că trupul meu mi-roase numai a medicamente, iar febra se menţi-nea permanent între 38-40°. A sosit şi timpul ca, după patru luni de tratament, medicii să-mi spună că nu mai au ce face şi că le pare rău.
Soţul meu m-a luat acasă. Am văzut că nici ştiinţa, nici banii nu mi-au putut reda sănătatea. Ne gândeam să mergem în Anglia, în Germania, în Canada, dar nădejdile noastre erau puţine.
Însă de mult timp, soţul meu insista să mer-gem la Mănăstirea Maicii Domnului de la Male-vi, unde se afla icoana izvorâtoare de mir. Eram cam la cinci ore de mers cu maşina din Atena. Nu mă simţeam în stare să călătoresc atâtea ore. De aceeaşi părere erau şi mama şi soacra mea, dar soţul meu insista mereu să mergem.
Pe 20 iulie, soţul meu a hotărât că trebuie să mergem. M-a luat în braţe şi m-a aşezat în maşi-nă. Atunci aveam 40°. După mai multe ore de călătorie, am ajuns la marele meu doctor, la Mai-ca Domnului de la Malevi. Am intrat în biserică şi ne-am rugat Maicii Domnului; ne-au miruit cu mir, apoi, când am ieşit din biserică, mi-am pus termometrul şi aveam 36,5°. Pentru prima dată, după atâtea luni, febra mi-a scăzut şi am început să mă simt mult mai bine. În scurt timp, febra mi-a trecut, iar eu mi-am revenit şi am putut să mă plimb în jurul mănăstirii, deşi cu puţin timp înainte nu mă puteam ridica din pat.
Minunea s-a făcut. Numai eu ştiu cum am fost înainte. Ai mei mă plângeau ca pe o moartă. Acum pot să spun, cu toată puterea sufletului meu, că mă simt bine şi aceasta o datorez Maicii Domnului, protectoarea mea.
Pecetluirea acestei minuni a fost în felul următor: Când am plecat spre mănăstire, am fă-găduit că vom sta trei zile acolo. După ce m-am făcut bine, soţul meu, fiind foarte entuziasmat şi fără să spună nimic, s-a gândit să se ducă în satul Sfântul Nicolae, unde se născuse el. În ziua urmă-toare s-a apropiat de el o maică şi l-a întrebat dacă vrem să plecăm sau nu, apoi a continuat, zicând că a văzut pe soţul meu în somn, că a telefonat să vină un taxi ca să plece. În timp ce-l vedea, a auzit vocea Maicii Domnului, zicându-i: „Să-i spui că eu i-am îndeplinit rugămintea, iar el de ce vrea să plece?”. Atunci soţul a recunoscut că se gândea să plece, dar auzind ce a zis Maica Domnului, n-a mai plecat, ci a rămas trei zile, aşa cum făgăduise.
Până aici a fost povestirea ei. După această minune, au devenit foarte buni creştini şi vin regulat la biserică, aducând daruri.
*
O fată din Cipru, din oraşul Lemesu, ne po-vesteşte:
„Am avut un vis. Am văzut că zburam şi am ajuns pe un munte. De acolo, am coborât puţin mai jos, unde se afla o mănăstire. Acolo, aproape de poartă, am văzut un călugăr bătrân ţinând în mână un baston. Părea foarte supărat şi mişca bastonul ca şi cum ar fi aşteptat pe cineva să-l pedepsească. M-am apropiat de el, i-am cerut binecuvântare şi l-am întrebat: «Părinte, unde mă aflu, că m-am rătăcit?». Iar el mi-a răspuns: «Co-pilul meu, nu ştii unde te afli? Eşti la Mănăstirea Malevi!».
Auzind acestea, m-am bucurat şi am vrut să mă duc să mă închin la Maica Domnului în bise-rică, dar când m-am apropiat, am auzit un bocet, ca şi cum cineva ar fi plâns sfâşietor. Am văzut o monahie care era pe o masă mare, şi care s-a ridicat când m-a văzut şi mi-a zis: «Bine ai venit, copilaşul meu!», şi, îmbrăţişându-mă, m-a săru-tat. Apoi, scoţându-mă afară, a zis: «Nu aici ai să te închini harului meu!», şi mi-a arătat un loc mai sus, unde era o icoană a Maicii Domnului încon-jurată de patru stâlpi, având deasupra ca un aco-periş provizoriu din pânză. «Acolo ai să vii să te închini harului meu», a zis ea. În acelaşi timp, Maica Domnului mă ţinea de mână.
Pe când vorbea cu mine, a venit un om care avea părul şi faţa roşcate şi a vrut să-i sărute mâna Maicii Domnului, dar ea nu l-a lăsat şi i-a zis: «Pleacă, pleacă de aici!» şi întorcându-se spre mine, a zis: «Copilul meu, nu l-am lăsat să-mi sărute mâna pentru că vin şi mă supără». Atunci mi-am zis: «Dar ce, eu sunt aşa vrednică de mă iubeşte?». Şi pe când înaintam noi, a venit lume multă şi, când m-au văzut, s-au împins cu putere în noi şi m-au aruncat la pământ. Atunci le-am zis: «Bine, pe mine m-aţi aruncat jos, dar pe Maica Domnului de ce aţi împins-o?». În clipa aceea, Preasfânta s-a întors spre mine şi mi-a zis cu plângere: «Vezi, copilul meu, cum vine lumea şi mă supără?».
Apoi m-a luat şi am urcat mai sus şi mi-a zis: «Ai grijă, copilul meu! După ce te vei căsă-tori să te duci la doctor, că vei avea o mică boală, dar să nu-ţi fie teamă, că eu voi fi alături de tine şi apoi vei face şi copii». După care mi-a arătat doi copii şi mi-a zis: «Aceştia sunt copilaşii tăi!» şi mi i-a dat. Şi aşa m-am trezit.
Imediat după acestea am trimis o scrisoare la Mănăstirea Malevi şi am cerut să mi se trimită vată cu mir. În scurt timp, am primit răspuns în-tristător, că mănăstirea a fost prădată, furându-se toţi banii şi odoarele de preţ. Atunci am înţeles de ce era supărată Maica Domnului, iar bătrânul călugăr stătea cu bastonul vrând parcă să-i pedep-sească. Mai târziu am priceput că bătrânul era Sfântul Nil, izvorâtorul de mir, care are o biseri-cuţă în curtea mănăstirii zidită în cinstea lui.
După un timp m-am căsătorit şi apoi m-am dus la doctor, după cum îmi spusese Maica Dom-nului. Şi, într-adevăr, mi-au găsit un început de cancer la piept. M-am operat şi am fost vindecată complet cu ajutorul Maicii Domnului. De acum aştept şi copiii pe care mi i-a promis Măicuţa mea cea dulce”.
După câţiva ani, această femeie a venit la Mănăstirea Malevi să mulţumească şi să se închi-ne Maicii Domnului. Venind, a recunoscut locuri-le pe care le văzuse în vis. În locul în care văzuse icoana care avea pânză deasupra, ca un acoperiş, acum se construieşte o nouă biserică.
*
Maica Domnului a dăruit mulţi copii la familiile care nu puteau avea. Odată, a venit o femeie şi s-a rugat la icoana Maicii Domnului ca să-i dăruiască un copil. După ce s-a rugat un timp, maicile au miruit-o şi i-au dat şi vată cu mir. Dar ea a insistat să-i dea o aţă înmuiată în mir cu care să se încingă. La insistenţele ei, mai-cile i-au împlinit dorinţa.
La scurt timp după ce a plecat de la mă-năstire, a rămas însărcinată, iar la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. De atunci maicile dau la toate femeile care doresc să aibă copii o aţă înmuiată în mir, dar au de făcut trei făgăduinţe în faţa Maicii Domnului: că vor naşte toţi copiii pe care îi va da Dumnezeu, că vor deveni bune creş-tine şi că-şi vor împlini îndatoririle pe care le au.
*
Doamna Ianula din Cipru povesteşte:
„În urmă cu 11 ani, pe când eram numai logodită cu Dimitrie, am aflat de la o cunoştinţă de mirul de la Malevi şi mi-am dorit să am şi eu o bucăţică de vată cu mir. Am scris câteva rân-duri şi am pus scrisoarea şi banii într-un plic, după care le-am băgat într-o sticlă de plastic cu destinaţia Mănăstirea Malevi. L-am luat pe logod-nicul meu şi ne-am dus la malul mării, aruncând sticla în mare, zicând în acelaşi timp în gândul meu: «Dumnezeu, cu puterea Lui, să o ducă la mănăstire!». După aceea ne-am întors la ale noastre, dând uitării acest fapt.
După zece zile am primit o scrisoare într-un plic în care se afla vată cu mir dimpreună cu aţa înmuiată în mir pe care o cerusem, căci îmi doream foarte mult copii, cu toate că ştiam că nu trebuie să fim împreună, deoarece eram numai logodiţi. Eram tare bucuroasă că am primit scri-soarea şi micul dar.
Familia lui Dimitrie nu prea era cu biserica, dar în momentul în care le-am arătat scrisoarea primită au început să plângă de emoţie. Mai târ-ziu ne-am căsătorit, dar nu puteam face copii. Timp de şapte ani am fost pe la toţi medicii, dar fără nici un folos. Mai târziu, văzând că nu am altă cale, am făcut după cum scria în scrisoare: post, rugăciune, spovedanie.
În scurt timp am rămas însărcinată, iar la timpul cuvenit am născut trei copii gemeni. Unul a murit, iar ceilalţi doi sunt în viaţă.
Mulţumesc Maicii Domnului şi aştept să-mi dăruiască şi alţi copii, deoarece îmi doresc foarte mult”.
*
O femeie a umblat pe la mulţi medici dorind să aibă copii, dar fără nici un rezultat. Ajunsese la 50 de ani şi îşi luase gândul că va mai putea să aibă copii.
Odată a venit la mănăstire împreună cu mai mulţi creştini pentru a se închina. Femeile, care erau împreună cu ea, i-au zis să se roage înde-lung Maicii Domnului pentru a-i dărui un copil. Atunci s-a dus în biserică şi s-a rugat Maicii Domnului, apoi a cerut de la maici aţă înmuiată în mir. După ce a făcut făgăduinţele Maicii Dom-nului, a luat aţa şi a plecat. Apoi, la scurt timp, a rămas însărcinată şi a născut un copil, iar la câte-va luni a rămas din nou însărcinată.
Uitând de făgăduinţele pe care le făcuse în faţa icoanei Maicii Domnului, a făcut avort. După ce a venit de la spital, unde şi-a ucis copilul, a avut un mare necaz. I-a murit şi celălalt copil, înecându-se cu laptele pe care i-l dăduse bunica.
Vedeţi cum Maica Domnului a pedepsit-o imediat pentru că a încălcat făgăduinţele? Poate de aceea nu i-a îngăduit Dumnezeu să aibă copii, deoarece era posibil să facă multe avorturi, dar până la urmă s-a milostivit de ea şi i-a dăruit, dar vedem şi nerecunoştinţa ei pentru binefacerile primite.
*
Gheorghe Ţigunis din Neapoli s-a îmbolnă-vit cu nervii. A fost internat în spital, dar fără nici un rezultat. Sora lui, Panaghiota, locuia în Australia. Aceasta avea o mare evlavie la icoana Maicii Domnului de la Malevi.
Într-o zi, pe când lucra în casă, a auzit dintr-o dată trei bătăi în uşă. Deschizând uşa, vede o femeie frumoasă îmbrăcată în negru. „Am venit să stăm de vorbă”, a zis ea. A intrat şi s-a aşezat. „Întreabă-mă tot ce vrei şi eu îţi voi răspunde”. Femeia a primit ca o înştiinţare înlăuntrul ei că este Maica Domnului şi a întrebat-o imediat:
– Preasfântă, tu eşti? Oare se va face bine fratele meu Gheorghe? Dar copilul meu, care suferă din naştere cu inima? Doctorii mi-au spus că o să moară; oare se va face şi el bine?
– Se vor face bine, i-a răspuns Maica Dom-nului.
În scurt timp, faţa Maicii Domnului a înce-put să transpire şi toată casa s-a umplut de mi-reasma mirului. Atunci Panaghiota a luat vată şi a adunat mirul de pe faţa Maicii Domnului, iar mai târziu a miruit toată familia.
– Te rog, Preasfânta mea, a zis ea, să-l chem şi pe soţul meu ca să te vadă!
– Nu. Soţul tău nu poate să mă vadă. Este un om bun, dar îi mai lipseşte ceva.
După ce i-a binecuvântat casa, vizitatoarea cerească a dispărut. În clipa aceea s-a vindecat şi fratele ei Gheorghe şi copilul care suferea cu ini-ma. Apoi au venit cu toţii şi s-au închinat Maicii Domnului de la Malevi, mulţumindu-i.

Povestiri Duhovnicesti - Monah Pimen Vlad