ˇ         Credinta neclintita este turn intarit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.(Marcu Ascetul)6

ˇ         Orice planuire a ta sa o incepi cu Cel ce este inceputul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gand sa faci. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce e smerit in cugetul sau si implineste o lucrare dumnezeiasca, cand ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legatura cu sine si nu cu altul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufera impreuna cu cel ce nu-l are isi pastreaza darul prin impreuna patimire; iar cel mandru si-l va pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Gura celui smerit in cugetare graieste adevarul; iar cel ce i se impotriveste se aseamana cu sluga aceea care a palmuit peste obraz pe Domnul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Sa nu te inalti intru inima ta pentru ca intelegi cele zise in Scripturi, ca sa nu cazi cu mintea in duhul hulirii. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Sa nu incerci a dezlega prin galceava un lucru incurcat, ci prin cele aratate de legea duhului, adica prin rabdare, rugaciune si nadejdea  care numai la un lucru se gandeste. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)32 45

ˇ         Cel ce, asemenea orbului, si-a lepadat haina si s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui si propovaduitorul invataturilor celor mai inalte. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o zdrobire de inima lina si folositoare, spre inmuierea ei; si este alta ascutita si vatamatoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9

ˇ         Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra aduc inimii zdrobirea neprimejdioasa si folositoare, daca nu imprastiem tovarasia lor prin lacomia dupa ceva. Caci cel ce rabda in aceasta, si in celelalte va fi ajutat; iar cel nepasator si imprastiat, la iesirea din trup, cumplit se va chinui. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Inima iubitoare de placeri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Inima invartosata este poarta de fier zavorata inaintea cetatii; iar celui ce patimeste raul si este stramtorat i se deschide de la sine, ca si lui Petru. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Multe sunt felurile rugaciunii, care de care mai deosebit. Totusi nici una nu este vatamatoare, decat aceea care nu mai este rugaciune, ci lucrare diavoleasca. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Un om voind sa faca rau, s-a rugat, dupa obicei, mai intai in cuget, si prin purtarea de grija a lui Dumnezeu fiind impiedicat, mai pe urma mult i-a multumit. (Marcu Ascetul)6

ˇ         David vrand sa ucida pe Nabal din Carmel, dupa ce a luat instiintare despre dumnezeiasca rasplatire, taindu-si gandul acesta, mult a multumit. Stim iarasi ce a facut cand a uitat de Dumnezeu, neoprindu-se pana ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Citind dumnezeiestile Scripturi cugeta la cele ascunse intr-insele; ”caci cate mai-nainte s-au scris, toate-zice- spre a noastra invatatura s-au scris”. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Scriptura numeste credinta ”temelie a celor nadajduite”; iar pe cei ce nu cunosc salasluirea lui Hristos, i-a numit neincercati. (Marcu Ascetul) 6

ˇ         Legea libertatii invata tot adevarul. Multi o stiu aceasta prin cunostinta; insa putini o inteleg, pentru ca intelegerea e totdeauna in proportie cu implinirea poruncilor ei. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Legea slobozeniei se cunoaste prin cunostinta adevarata; se intelege prin lucrarea poruncilor; si se implineste desavarsit prin mila lui Hristos. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cand ne vom sili sa implinim in cunostinta toate poruncile lui Dumnezeu, vom intelege ca legea Domnului este fara prihana; ca se cultiva prin faptele noastre cele bune, dar fara mila lui Dumnezeu nu este cu putinta sa se desavarseasca intre oameni. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Un lucru poate fi savarsit bine la aratare, dar scopul celui ce l-a savarsit nu e bun. De asemenea poate fi rau la infatisare, dar tinta facatorului poate fi buna. Dar nu numai fapte savarsesc unii, ci si vorbe graiesc in chipul in care am zis. Caci unii schimba calitatea unui lucru prin neiscusinta si nestiinta lor, altii prin intentia cea rea, si iarasi altii prin scopul evlavios. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pe cel ce isi ascunde defaimarea si ocara punand inainte laude, cu greu il pot descoperi cei mai simpli. Asemenea acestuia este si cel ce, sub chipul smereniei, e plin de slava desarta. Acestia acoperind multa vreme adevarul cu minciuna, in cele din urma sunt dati totusi pe fata prin fapte. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Unul facand un lucru la aratare bun vatama pe aproapele sau; iar altul nefacand un asemenea lucru il ajuta cu gandul. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait nu-l mai mustra; iar de zici ca pentru Dumnezeu il mustri, mai intai descopera-ti pacatele tale. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mahnirii sale afla sprijin impotriva lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cel ce crede in rasplata lui Hristos pe masura credintii sale rabda bucuros toata nedreptatea. (Marcu Ascetul)6 39

ˇ         Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc, ii inspaimanta pe draci; iar cei ce lupta cu cei dintai, e ranit de cei de al doilea. (Marcu Ascetul)39

ˇ         E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricina de curatie celui ce o rabda. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nestiinta indeamna la impotrivire fata de cele ce sunt de folos si nerusinandu-se sporeste numarul pacatelor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Primeste necazurile, ca intru nimic nu te pagubeste in cele ce le ai de mai inainte; dar leapada lacomia, caci ai sa dai socoteala. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Dupa ce ai pacatuit in ascuns, nu incerca sa uiti. ”Caci toate sunt goale si descoperite pentru ochii Domnului, inaintea Caruia avem sa dam socoteala”. Arata-te Stapanului cu cugetul tau. ”Caci omul cauta la fata, pe cand Dumnezeu priveste in inima”. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Nu cugeta si nu face nimic, fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni in zadar. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce pacatuieste fara sa fie silit, cu greu se pocaieste, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu este fara de greseala. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Intamplarea dureroasa face pe intelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si intristeaza pe masura ei pe cel ce a uitat pe Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Orice suferinta fara voie sa te invete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Uitarea in sine n-are nici o putere, dar se intareste din pricina negrijii noastre si pe masura acesteia. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu zice: ”Ce sa fac, caci ceea ce nu voiesc aceea mi se intampla sa fac?”, ci, aducandu-ti aminte, cugeta la ceea ce esti dator sa faci. Deci fa binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte se va descoperi tie. Si sa nu-ti dai cugetul fara judecata uitarii. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Scriptura zice ca ”iadul si pierzarea sunt aratate inaintea Domnului”. Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii. Caci iad este nestiinta, fiindca amandoua sunt intunecate. Si pierzare este uitarea, pentru ca prin ea am pierdut din cele ce le aveam. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce nu poarta grija dupa puterea lui de toate virtutile savarseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poarta de grija. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Gandeste-te la sfarsitul oricarui necaz fara voie si vei afla in el pieirea pacatului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimanui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Cand cauti tamaduire, ia seama la constiinta si tot ce-ti va spune ea sa faci si vei avea folos. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecaruia, deci prin acestea sa primim indreptarea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce se osteneste fara sfat e sarac in toate. Iar cel ce alearga cu nadejde e de doua ori bogat. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Oricata batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi insutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cand un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, sa stie amandoi ca e de fata harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu intelege aceasta va fi stapanit de cel ce intelege. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce lauda pe aproapele in chip fatarnic il va osandi dupa o vreme si va fi el insusi rusinat. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor va cadea. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Din iubirea de placere vine negrija si din negrija uitarea; caci Dumnezeu a daruit tuturor cunostinta celor de folos. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Omul sfatuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude, precum acela a crezut. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Am vazut oameni simpli smerindu-se cu fapta si care s-au facut prin aceasta mai intelepti decat cei ce pareau plini de toata cunoasterea. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia ca sunt laudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplandu-se de slava desarta pentru simplitatea sa, a cazut in mandrie. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel ce dispretuieste cunostinta si se lauda cu lipsa de invatatura nu e simplu numai in cuvant, ci si in cunostinta. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Precum altceva e maiestria cuvantului si altceva priceperea, tot asa altceva este simplitatea in cuvant si altceva priceperea. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Simplitatea cuvintelor nu vatama pe cel preacuvios, precum nici maiestria cuvintelor pe cel smerit la cuget. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu zice: ”Nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat daca nu fac aceea.” Daca le-ai face pe toate cate le stii ca sunt bune, ti s-ar descoperi pe urma si celelalte, cunoscandu-se una din cealalta. De aceea nu-ti foloseste sa cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Caci ”cunostinta ingamfa”, indemnand la nelucrare, iar ”dragostea zideste”, indemnand la rabdarea tuturor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cel ce a lasat fapta si se reazema pe cunostinta simpla tine in loc de sabie cu doua taisuri bat de trestie, care in vreme de razboi, cum zice Scriptura, gaureste mana si strecoara in ea otrava firii inainte de cea a vrajmasilor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Tot gandul e masurat si cantarit la Dumnezeu. Caci poate fi cugetat sau cu patima, sau cumpatat. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce a implinit o porunca sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele protivnice. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Sa nu dispretuiesti a avea grija de ganduri. Caci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gand. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Vrajmasul cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea cauta numai sa castige consimtirea cugetului. Caci asa fie ca-l va face pe cel cazut in puterea lui sa se supuna ostenelilor pocaintei, fie ca, nepocaindu-se, il va impovara cu necazuri fara voie. Ba se intampla uneori ca il face sa lupte si impotriva necazurilor, ca in viata aceasta sa-i inmulteasca durerile, iar la iesirea sufletului sa-l dovedeasca necredincios din pricina lipsei de rabdare.27

ˇ         Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel partas de ele il mana si mai mult inainte. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Diavolul nu dispretuieste pacatele cele mici, caci altfel nu poate conduce spre cele mai mari. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Nimic n-a folosit cel ce s-a lepadat de toate si se indulceste cu patima. Caci ceea ce facea prin avutie, face si acum neavand nimic. De asemenea cel ce se infraneaza, daca agoniseste avere, e frate la cuget cu cel de mai inainte; caci lor este aceeasi pentru placerea din cuget, iar tatal este altul pentru deosebirea patimii. (Marcu Ascetul)41

ˇ         Este cate unul care-si taie o patima pentru o placere. Si poate ca unul ca acesta nu-si da seama el insusi de sine, ostenindu-si prosteste. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pricina a tot pacatul este slava desarta si placerea. Cel ce nu le uraste pe acestea nu va dezradacina patima. ”Radacina tuturor relelor s-a zis ca este ca este iubirea de argint”, dar si aceasta e vadit ca se sustine prin acelea. Mintea devine oarba prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere. Catestreile sunt, dupa Scriptura, fiicele lipitoarei, fiind iubite de necumpatare cu iubire de maica. Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu sunt tocite prin nimic altceva ca prin acelea. Mania, furia, razboaiele, uciderile si tot pomelnicul relelor din pricina lor au prins atata putere intre oameni. Iubirea de argint, slava desarta si placerea trebuie urate ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce nu cunoaste adevarul nu poate nici crede cu adevarat. Caci cunostinta naturala premerge credintei. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai urmeaza ii face sanatosi, iar pe ceilalti ii pregatesc spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         De nu vrei sa patimesti raul sa nu vrei nici sa-l faci, pentru ca lucrul dintai urmeaza neaparat celui de al doilea. ”Caci ce seamana fiecare, aceea va si secera”. Semanand de buna voie cele rele si secerandu-le fara de voie, trebuie sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu. Dar fiindca s-a randuit o vreme oarecare intre semanat si seceris, nu credem in rasplata. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Pacatuind, sa nu invinovatesti fapta, ci gandul. Caci daca mintea nu o lua inainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28

ˇ         E mai rau cel ce savarseste raul intr-ascuns decat cei ce savarsesc nedreptate pe fata. Pentru aceasta, acela se va si munci mai rau. Cel ce impleteste viclenii si face raul intr-ascuns este, dupa Scriptura, ‘’sarpe ce sade in cale in cale si musca copita calului”. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Precum nu se ingaduie apa si focul laolalta, asa nu se ingaduie intreolalta apararea si smerenia. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul isi pecetluieste relele sale. (Marcu Ascetul)45

ˇ         De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvant adevarat a schimbat puii de naparci si le-a aratat sa fuga de mania ce va sa vie. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce primeste cuvintele adevarului primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Caci zice: ”Cel ce va primeste pe voi pe Mine ma primeste”. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Slabanogul pogorat prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine e luat in ras de nebuni. Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu. (Marcu Ascetul)33

ˇ         ”Cel ce se lupta, se infraneaza de la toate”; si nu se odihneste pana nu va pierde Domnul samanta din Babilon. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Gandeste-te ca patimile de ocara sunt douasprezece. Daca iubesti cu voia pe una din ele, aceea va umplea locul celor unsprezece. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Pacatul este foc ce arde. Cu cat inlaturi materia, cu atat se stinge, si cu cat adaugi, va arde mai mult. (Marcu Ascetul)27

ˇ         De ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara. Caci zice: ”Cel ce se inalta pe sine, umili-se-va”. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Obisnuinta, care o ia inaintea voii si a cunostintei, este amintirea fara de voie a pacatelor de mai-nainte. La cel ce se nevoieste, ea e impiedicata sa inainteze pana la patima; iar la cel biruitor e rapusa pana la momeala. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Atacul (momeala) este o miscare fara imagini a inimii, care e prinsa indata de cei incercati, ca intr-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri in gand, s-a produs consimtirea. Caci miscarea fara chipuri este un atac nevinovat. Cate unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar cate unul nu se intoarce pana nu arde cu flacara. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu zi: ”Nu vreau si vine”, caci cu siguranta daca nu iubesti lucrul insusi, iubesti pricinile lui. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce cauta lauda e supus patimii si cel ce se plange de necaz iubeste placerea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Gandul celui impatimit de placere oscileaza ca o cumpana. Aici plange si se tanguieste pentru pacate, aici se lupta cu aproapele si i se impotriveste aparandu-si placerile. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce le cearca toate si retine binele va fugi pe urma de tot raul. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Barbatul indelung rabdator are multa cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele intelepciunii. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Celui invartosat la inima nu-i foloseste cuvantul unei cunostinte mai subtiri, pentru ca daca nu e infricat, nu primeste durerile pocaintei. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Pe omul puternic sa nu-l mustri pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste. Caci in acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce uraste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu obisnuinta. (Marcu Ascetul)43

ˇ          Nu voi sa auzi rautatile straine; caci printr-o asemenea vointa de-a auzi se sapa si in tine trasaturile rautatilor. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Daca iti intra in urechi cuvinte urate, manie-te pe tine si nu pe cel ce le graieste. Caci daca urechea e rea, rau e si cel care o poarta. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Daca cineva se nimereste intre oamenii care graiesc desertaciuni, sa se socoteasca pe sine insusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar daca nu are vreo vina proaspata, are vreuna mai veche. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Necazurile de acum pune-le alaturea cu bunatatile viitoare si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cand, pentru vreo binefacere trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Primeste impletirea celor bune si a celor rele, cu gand egal; si Dumnezeu va netezi neegalitatile dintre lucruri. Neegalitatea gandurilor aduce schimbarile starilor proprii. Caci Dumnezeu a randuit in chip potrivit ca sa vie dupa cele de voie cele fara de voie. (Marcu Ascetul)39

ˇ          Intamplarile sensibile sunt puii celor inteligibile, implinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Din inima impatimita de placere, rasar ganduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoastem materia, care mocneste inauntru. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Zaboveste in cuget si nu vei osteni in incercari. Iar plecand de acolo, rabda necazurile ce vin asupra-ti. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Roaga-te sa nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Ia-ti gandul de la orice lacomie si atunci vei putea sa vezi uneltirile diavolului. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce zice ca cunoaste toate mestesugurile diavolului, se da pe sine ca desavarsit fara sa stie nimic. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cand mintea iese din grijile trupesti, vede, in masura in care iese, lucraturile vrajmasilor. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel purtat de ganduri e orbit de ele. El vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Se poate intampla ca unul, implinind pe fata o porunca, sa slujeasca in ascuns patimii si prin ganduri pacatoase sa strice fapta buna. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Prinzandu-te inceputul vreunui pacat, nu zice: ”nu ma va birui pe mine”. Caci intrucat ai fost prins, ai si fost biruit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor; caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte mananca roadele planuirii lor. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni din pricina pacatelor, pentru ca sunt unii bine placuti si totusi incercati. E drept ca s-a scris: ”Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti”. Dar tot asa s-a scris: ”Cei ce voiesc sa traiasca cucernic in Hristos, prigoniti vor fi”. (Marcu Ascetul)39

ˇ         In vreme de necaz, ia seama la momeala placerii. Caci intrucat alina nacazul e bine primita. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Unii numesc intelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile, dar intelepti sunt cei ce stapanesc voile lor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Inainte de dezradacinarea relelor, sa nu asculti de inima ta; caci cele ce le are puse inauntru, pe acelea cauta sa le si sporeasca. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Precum sunt serpi ce se intalnesc in paduri si altii care umbla prin case, asa sunt patimi ce se inchipuiesc de catre cuget, si altele care se lucreaza cu fapta, macar ca se preschimba unele intr-altele. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cand vezi poftele ce zac inauntru ca se misca cu putere si cheama mintea ce vietuieste in liniste, la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat mai inainte cu acestea si le-a adus la fapta si le-a asezat in inima. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Idolii constienti (chipurile) din fata mintii sunt mai rai si mai puternici. Dar cei ganditi sunt pricinuitorii si premergatorii celorlalti. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Este un pacat care stapaneste inima din pricina obisnuintei indelungate; si este un alt pacat care ne razboieste cugetarea prin lucrurile de fiecare zi. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice: ”Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o implineste dupa putere prin osteneli mici scapa de cele mari. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare, nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Iacob a facut lui Iosif haina pestrita. Iar Domnul daruieste celui bland cunostinta adevarului, precum s-a scris: ”Domnul va invata pe cei blanzi caile Sale” (Marcu Ascetul)3

ˇ         Fa totdeauna binele dupa putere, iar in vremea lucrului mai mare, nu te intoarce spre cel mai mic caci ”cel se intoarce inapoi nu este vrednic de Imparatia Cerurilor”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Hristos a murit, dupa Scripturi, pentru pacatele noastre si celor ce ii slujesc bine le daruieste slobozirea. Caci zice: ”Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla cunostinta ingamfa pe om. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Incercarile care ne vin pe neasteptate ne invata cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Unii oameni, fiind laudati pentru virtute, s-au lasat cuceriti de placere, iar placerea aceasta nutrita de slava desarta au socotit-o mangaiere. Altii, mustrati pentru pacat, s-au umplut de durere si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a pacatului. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Toti aceia care, pentru faptul ca se nevoiesc, dispretuiesc pe cei mai nebagatori de seama, socotesc ca se indreapta din fapte trupesti. Si toti cei care, rezemandu-se pe simpla cunostinta, nesocotesc pe cei lipsiti de cunostinta, se gasesc cu mult mai neintelepti decat aceia. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Adeseori, din negrija pentru fapte, se intuneca si cunostinta. Caci lucrurile, a caror implinire a fost nesocotita, s-au sters in parte si din amintire. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Scriptura de aceea ne indeamna sa dobandim cunostinta lui Dumnezeu, ca sa-L slujim Lui cum se cuvine prin fapte. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cand auzi Scriptura zicand ca Dumnezeu ”va rasplati fiecaruia dupa faptele sale”, sa nu intelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu Imparatia, ci ca Hristos va rasplati faptele necredintei in El sau ale credintei, nu ca un schimbator care cantareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o porunca restransa si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintai, se porunceste sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o lucrare a harului, necunoscuta celui slab la minte; si este o alta lucrare a pacatului, care semana cu adevarul. Dar e bine sa nu cercetam prea staruitor aceste lucruri, ca sa nu ratacim. Ci toate sa le aducem, prin nadejde, lui Dumnezeu, caci el stie folosul amandurora. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Cel ce vrea sa strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De se va sili sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima. Linistirea e retinerea de la rele, iar de-si va lua cineva cu sine si cele patru virtuti, pe langa rugaciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepatimire. Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune. (Marcu Ascetul)22

ˇ         Nu exista rugaciune desavarsita fara o chemare a mintii. Iar cugetul care striga neimprastiat va fi auzit de Domnul. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Mintea care se roaga neimprastiat stramtoreaza si frange inima; iar ”inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Daca, in vreme ce te rogi, te copleseste trandavia, sau esti suparat in diferite chipuri de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate. Dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decat sa te gandesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Nici una din virtuti nu deschide singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt impletite toate intreolalta. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Nu e infranat cel ce se nutreste cu ganduri. Caci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nadejdea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Pacat spre moarte este tot pacatul nepocait. Chiar de s-ar ruga un Sfant pentru un asemenea pacat al altuia, nu e auzit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca suntem datori sa facem in fiecare zi toate cate le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu in schimb, pentru relele pe care le-am facut mai inainte? Orice prisos de virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Tulburarea de bunavoie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealalta, cea a mintii pe cea trupeasca si cea a trupului pe cea a mintii. Caci impreunarea lor da nastere unui rau si mai mare. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvantul Domnului. (Marcu Ascetul)11 39

ˇ         Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Nu pot fi iertate din inima greselile cuiva, fara cunostinta adevarata. Caci aceasta ii arata fiecaruia toate greselile cate le face. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, caci la timpul cuvenit iti vor veni inmultite. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Daca fapta rau planuita ii este stricacioasa oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Ostenelilor pentru evlavie le urmeaza mangaierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin constiinta. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Unul a primit un gand si l-a tinut fara multa socoteala. Altul l-a primit si l-a confruntat cu adevarul. E de intrebat care dintre ei a lucrat cu mai multa evlavie? (Marcu Ascetul)28

ˇ         Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neinvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca vei intelege ce zice Scriptura, ca ”in tot pamantul stapanesc judecatile lui Dumnezeu”, orice intamplare ti se va face invatator spre cunostinta de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cand suferi vreo ocara de la oameni, cugeta indata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neintristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osandei, cand va veni. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu respinge invatatura, chiar daca esti foarte cuminte. Caci iconomia lui Dumnezeu e mai folositoare ca intelepciunea noastra. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cand inima e miscata de vreo placere de la locul ostenelilor de bunavoie devine anevoie de retinut, asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleste la vale. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Precum un vitel nedeprins, alergand dupa iarba, ajunge la un loc marginit de prapastii din amandoua partile, la fel se afla sufletul pe care gandurile l-au desfacut pe-ncetul de locul sau. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cand mintea, dobandind barbatie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag incoace si incolo. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Precum cei ce plutesc pe mare rabda cu placere arsura soarelui, la fel cei ce urasc pacatul iubesc mustrarea. Pentru ca cea dintai se impotriveste vantului, cea de-a doua patimilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Precum fuga in timpul iernii sau Sambata aduce durere trupului si intinare sufletului, la fel rascoala patimilor in trupul imbatranit si in sufletul sfintit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cand sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: ”Am doftorit Babilonul si nu s-a vindecat”. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Mintea, care a uitat de cunostinta adevarata, se lupta pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt de folos. (Marcu Ascetul)7

ˇ         De vin asupra noastra ganduri fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin ganduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se indreapta. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Parerea de sine si ingamfarea sunt pricini ale hulirii; iar iubirea de argint si slava desarta sunt pricini ale neindurarii si ale fatarniciei. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cand diavolul vede ca mintea s-a rugat din inima, aduce ispite mari si rautacios uneltite. Caci nu vrea sa stinga virtuti mici prin ispite mari. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Un gand care zaboveste arata impatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata razboi si impotrivire. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie in ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri. (Marcu Ascetul)28 40

ˇ         Cel ce privegheaza, rabda si se roaga nestramtorat, se impartaseste in chip vadit de Duhul Sfant. Iar cel ce e stramtorat in acestea, dar rabda totusi cu voia, primeste si el indata ajutor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         O porunca se vadeste mai aleasa ca alta. De aceea exista si o credinta mai sigura ca alta credinta. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Bine este sa folosim prin cuvinte pe cei care intreaba; dar mai bine e sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapelui. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Daca vrei sa-l folosesti fara vorba multa pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Tuturor relelor le premerge nestiinta; iar a doua dupa nestiinta e necredinta.7

ˇ         Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos intru cunostinta. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Toate cate le graim sau le savarsim fara rugaciune ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare, si ne dovedesc lipsiti de cunostinta prin lucrurile care urmeaza. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de bunavoie ii e cu neputinta cugetarea smerita. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Ceea ce e casa vazuta pentru aerul obisnuit, aceea este mintea rationala pentru harul dumnezeiesc. Cu cat scoti mai mult materia afara, cu atat mai mult navaleste acela inauntru; si cu cat o mani pe aceasta, mai mult inauntru, cu atat mai mult se retrage acela. Materia casei sunt vasele si mancarile; iar materia mintii slava desarta si placerea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Celui ce flamanzeste pentru Hristos harul i se face hrana; celui ce inseteaza bautura preadulce; celui ce tremura de frig haina; celui ostenit odihna; celui ce se roaga deplina incredintare; celui ce plange mangaiere. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cel ce uraste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboit de patimi, chiar daca nu vrea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Radacinile gandurilor sunt pacatele vazute, pe care le savarsim cu mainile, cu picioarele si cu gura. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu poate sta de vorba cu patima in minte cel ce nu iubeste pricinile ei. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapanului. Deci nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra, si deci in desert se tulbura. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scarba spicele semintelor din inima. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie, va plati prisosul cu osteneli insutite. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu e ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la cel ce l-a nedreptatit ceea ce i se datoreaza, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnica. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Aducerea aminte de Dumnezeu face sa se nasca in inima osteneala si durerea pentru cinstirea lui; si tot cel ce uita de Dumnezeu cauta placerea si fuge de durere. (Marcu Ascetul)13

ˇ         Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cand vrajmasul are in stapanire multe zapisuri de ale pacatelor uitate, il sileste pe datornic sa le savarseasca si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de legea pacatului. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca vrei sa-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabda-le ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si invioreaza amintirea prin fiecare intamplare. Iar respingerea lor micsoreaza durerea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunse cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci cand rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum urmeaza noptile zilelor, asa urmeaza rautatile binefacerilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ         In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Frica Gheenei si dragostea Imparatiei dau puterea de a rabda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre. (Marcu Ascetul)16 17

ˇ         Sa nu zici: cum se va deda saracul placerii, neavand cele ce o pricinuiesc? Caci cineva poate sa se dedea placerii prin ganduri, in chip si mai ticalos. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cunostinta lucrurilor creste in proportie cu implinirea poruncilor; iar cunoasterea adevarului, pe masura nadejdii in Hristos. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic sfantul Pavel, ca lupta noastra e impotriva duhurilor rautatii, va intelege si parabola Domnului, prin care a aratat ca trebuie sa ne rugam neincetat si sa nu ne lenevim. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Legea porunceste figurat sa lucram sase zile, iar a saptea sa ne odihnim. Lucrarea sufletului sta in facerea de bine prin bani si lucruri. Iar odihna lui, in a vinde toate si a le da saracilor, dupa cuvantul Domnului. Si cel ce ajuns astfel la odihna prin lepadarea de averi, petrece in nadejdea mintala. La aceasta odihna ne indeamna si Pavel sa intram cu sarguinta, zicand: ”Sa ne silim sa intram la aceasta odihna”. Acestea le-am spus, nu nesocotind cele viitoare, nici hotarand ca aici este rasplata obsteasca, ci fiindca trebuie sa avem intai harul Duhului Sfant lucrand in inima si apoi sa intram, pe masura vredniciei noastre, in Imparatia Cerurilor. Acesta descoperind-o si Domnul a zis: ”Imparatia Cerurilor este inauntrul vostru!” Dar a spus-o si Apostolul: ”Credinta e adeverirea celor nadajduite”; si iarasi: ”Alergati asa sa o luati”; si iarasi: ”Cercetati-va pe voi insiva de sunteti in credinta. Sau nu cunoasteti ca Iisus Hristos locuieste in voi? Afara numai daca nu sunteti crestini netrebnici.” (Marcu Ascetul)41

ˇ         Pacatele de odinioara, pomenite special dupa chipul lor, vatama pe cel cu buna nadejde. Caci daca ii apar in cuget insotite de intristare, il desfac de nadejde, iar daca i se zugravesc fara intristare, isi intiparesc din nou vechea intinaciune. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Cand mintea, prin lepadarea de sine, se tine stand numai de gandul nadejdii, vrajmasul, sub motiv de marturisire, ii zugraveste pacatele de mai inainte, ca sa starneasca din nou patimile uitate prin harul lui Dumnezeu si, pe nebagate de seama, sa faca pe om nedrept. Caci facand vrajmasul acesta, de va fi omul luminat si urator de patimi, se va intuneca, tulburandu-se pentru cele facute. Iar de va fi inca incetosat si iubitor de placeri, va zabovi desigur in convorbirea patimasa cu momelile, incat amintirea aceasta nu-i va fi o marturisire, ci inceput de pacatuire. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni special, dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Intamplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai-nainte, fiecare greseala aducand dupa sine ceea ce se leaga de firea ei. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savarsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma asupra lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cand respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti). (Marcu Ascetul)39

ˇ         Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai-nainte. Iar lenevia se naste din necredinta. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce zace sub pacat nu poate birui singur cugetul trupesc. Caci atatarea se misca fara odihna in madularele sale. (Marcu Ascetul)27

ˇ         De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea este luptator cu bun mestesug, vadind lupta mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse simturilor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cand vezi doi rai, avand dragoste unul fata de altul, cunoaste ca fiecare ajuta sa se implineasca voia celuilalt. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Cel ce cugeta semet si cel ce iubeste slava desarta se insotesc cu placere unul cu altul. Caci cel dintai lauda pe iubitorul de slava desarta, care-i cade inainte slugarnic; iar celalalt mareste pe cel cu cuget semet, care-l lauda intr-una. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Bine este sa tinem porunca cea mai cuprinzatoare si sa nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului. Iar daca ne ingrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: ”Fara mine nu puteti face nimic”. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar cel ce incearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade in ispitele si cursele diavolului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu poate birui cel ce se razboieste nici gandurile rele, fara sa biruiasca pricinile lor, nici pricinile fara ganduri. Caci cand rapunem pe una in parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealalta de catre amandoua. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cand afla diavolul pe un om, prins fara trebuinta de cele trupesti, mai intai ii rapeste trofeele cunostintei, pe urma ii taie nadejdea in Dumnezeu cum i-ar taia capul. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca ocupi vreodata pozitia intarita a rugaciunii curate, nu primi in acea vreme cunostinta lucrurilor, ridicata in fata ta de vrajmasul, ca sa nu pierzi ceea ce e mai de pret. Caci mai bine este sa-l sagetam cu sagetile rugaciunii, stand inchisi in cetatuia noastra, decat sa stam de vorba cu el, care ne aduce daruri, uneltind sa ne desfaca de rugaciunea impotriva lui. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme de ispita si de trandavie. Dar in vreme de rugaciune il pagubeste. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Daca ti s-a randuit sa inveti intru Domnul si nu esti ascultat, intristeaza-te cu mintea, dar nu te tulbura la aratare. Caci intristandu-te nu vei fi osandit cu cel neascultator. Dar tulburandu-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru. (Marcu Ascetul)30

ˇ         In vremea talcuirii, sa nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fata, povestindu-le lucrurile cuviincioase si vrednice de lauda mai lamurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Celui ce nu se afla in ascultarea ta sa nu-i aduci greseala in fata. Caci aceasta tine mai mult de stapanire, decat de sfatuire. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, aratand fiecaruia in cunostinta cele ale sale. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce vorbeste drept e dator si el sa fie plin de multumire, ca unul ce primeste cuvintele de la Dumnezeu. Caci adevarul nu este al celui ce graieste, ci al lui Dumnezeu, care i-l daruieste. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Nu te galcevi cu cei care nu ti-au facut marturisire de supunere, cand se impotrivesc adevarului, ca sa nu-ti starnesti ura, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Acela care cedeaza ucenicului cand se impotriveste unde nu trebuie, il rataceste in privinta acelui lucru si-l pregateste sa nesocoteasca randuielile supunerii. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce sfatuieste sau mustra intru frica lui Dumnezeu pe acela care pacatuieste isi castiga sie-si virtutea opusa greselii. Iar cel ce tine minte raul si osandeste cu rautate cade in aceeasi patima, dupa legea duhovniceasca. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce a invatat bine legea se teme de legiuitor; iar temandu-se de El se fereste de tot raul. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu vorbi cu doua limbi, intr-un fel aratandu-te cu cuvantul si intr-alt fel aflandu-te cu constiinta. Caci pe unul ca acesta Scriptura il pune sub osanda. (Marcu Ascetul)47

ˇ         Adeseori cel ce spune adevarul e urat de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce voieste sa inlature relele viitoare e dator sa poarte cu placere pe cele de acum. Caci astfel impacandu-se intelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici pedepse mari. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Imprejmuieste-ti cuvantul cu intarituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea inaltei pareri despre tine, ca nu cumva cedand sa faci cele dimpotriva. Caci binele nu se savarseste numai de catre om, ci si de catre Dumnezeu, atotvazatorul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Gandurile fara de voie rasar din pacatul de mai inainte; iar cele cu voia, din vointa libera. De aceea, cele din urma sunt pricinile celor dintai. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Gandurilor rele neintentionate le urmeaza intristarea. De aceea si dispar degraba. Iar celor intentionate le urmeaza bucurie. De aceea cu anevoie ne izbavim de ele. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce nu cunoaste judecatile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum inconjurat de amandoua partile de prapastii si usor de rasturnat de orice vant. Cand e laudat, se umfla de mandrie; cand e dojenit, se otareste; cand ii merge bine, isi pierde cuviinta; cand ajunge in suferinte, se tanguieste; de intelege ceva cauta numaidecat sa arate; cand nu intelege, se face ca intelege; daca e bogat, se ingamfa; daca e sarac, se face ca nu e; cand se satura, e plin de indrazneala; cand posteste, se umple de slava desarta; cu cei ce-l mustra se ia la cearta; iar pe cei ce-l iarta ii socoteste prosti. Daca, prin urmare, cineva n-a dobandit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevarului si frica de Dumnezeu, se raneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte intamplari. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cand vrei sa descurci un lucru incurcat, cauta in privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cand Dumnezeu binevoieste sa se faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Dar cand El nu binevoieste, se impotriveste si zidirea. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cel ce se impotriveste necazurilor se razboieste fara sa stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste intru cunostinta adevarata, acela rabda pe Domnul, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Dupa ce a venit incercarea, nu intreba de ce, sau prin cine a venit, ci cum sa o porti cu multumire, fara intristare si fara pomenirea raului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca Petru n-ar fi ramas fara izbanda in pescuitul de noapte, nu ar fi izbandit in cel de zi. Si daca Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor, nu ar fi castigat-o pe cea a mintii. Iar daca Stefan nu ar fi fost batjocorit ca hulitor, nu ar fi vazut pe Dumnezeu, cand i s-au deschis cerurile. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Precum lucrarea pentru Dumnezeu e virtute, asa necazul impotriva asteptarii se numeste incercare. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Tot necazul vadeste aplecare vointei, dandu-i acestuia prilej sa incline fie la dreapta, fie la stanga. De aceea necazul ce se intampla sa vina se numeste incercare, dand celui ce se impartaseste de el cunostinta voilor sale ascunse. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Intelepciunea nu sta numai in a cunoaste adevarul din inaltimea naturala, ci si in a rabda rautatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastra proprie. Caci cei ce raman la cea dintai se umfla de mandrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobandit smerenie in cugetare. (Marcu Ascetul)7

ˇ         De vrei sa nu fii muncit de ganduri rele, primeste umilirea sufletului si necazul trupului. Iar aceasta nu numai in parte, ci in toata vremea, locul si lucrul. Cel ce se lasa povatuit de buna voie prin necazuri, nu va fi stapanit de gandurile fara de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintai, va deveni, chiar daca nu vrea, robul celor de al doilea. (Marcu Ascetul)27 39

ˇ         Daca esti nedreptatit si ti se inaspreste inima, nu te intrista, caci cu bun rost a fost pus in miscare ceea ce ti s-a intamplat. Ci bucurandu-te, alunga gandurile care rasar, stiind ca, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit impreuna cu ele si raul dupa ce a fost pus in miscare; dar daca gandurile continua sa se miste, si raul sporeste. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Fara zdrobirea inimii, e cu neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima se zdrobeste prin infranarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere primeste gandurile rele. Pe de alta parte, ea se impotriveste atat rugaciunii, cat si slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Toata incercarea se aseamana cu un targ: cel ce stie sa faca negustorie castiga mult; iar cel ce nu stie sufera paguba. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Pe cel ce nu asculta de un cuvant nu-l sili cu cearta; ci castigul pe care el l-a lepadat, aduna-ti-l tie. Caci hotararea de a nu pune raul la inima iti va folosi mai mult decat indreptarea lui. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Cand vatamarea ce izvoraste de la unul se intinde la multi, nu trebuie sa ai indelunga rabdare, nici sa cauti folosul tau, ci al celor multi, ca sa se mantuiasca. Caci e mai folositoare virtutea multora, decat cea a unuia. (Marcu Ascetul)30

ˇ         De va cadea cineva in orice fel de pacat si nu se va intrista pe masura greselii, cu usurinta va cadea iarasi in aceeasi cursa. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Cel ce nu se lasa povatuit de poruncile si de indemnurile Scripturii va fi manat inainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va impotrivi si acestora, i se vor strange falcile in zabale si frau. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu incerca sa folosesti prin mustrari pe cel ce se lauda cu virtutile, fiindca acela nu poate fi si iubitor de fala si iubitor de adevar. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Tot cuvantul lui Hristos descopera mila si dreptatea si intelepciunea lui Dumnezeu si toarna prin auz puterea lor in cei ce asculta cu placere. Dar cei nemilostivi si nedrepti, ascultand fara placere, nu au putut cunoaste intelepciunea lui Dumnezeu, ba L-au si rastignit pe Cel ce o graia. Deci sa bagam si noi de seama de ascultam cu placere de El. Caci chiar El a zis: ”Cel ce ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele si va fi iubit de Tatal Meu si Eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui”. Vezi cum a ascuns aratarea Sa in porunci? Dar dintre toate poruncile, cea mai cuprinzatoare este dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Iar aceasta ia fiinta din infranarea de la cele materiale si din linistirea gandurilor. Domnul, stiind aceasta, ne porunceste zicand: ”Sa nu va ingrijiti de ziua de maine”. Si cu dreptate. Pentru ca cel ce nu s-a izbavit de cele materiale si de grija lor, cum se va izbavi de gandurile rele? Iar cel invaluit de ganduri, cum va vedea pacatul, care este acoperit de ele? Caci pacatul e un intuneric si o ceata a sufletului, ce se lasa din ganduri, din cuvinte si din fapte rele. Si pacatul se naste asa ca diavolul ispiteste pe om printr-o momeala care nu-l forteaza si ii arata inceputul pacatului, iar omul intra in vorba cu el din pricina iubirii de placere si a slavei desarte. Caci desi prin judecata nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si il primeste. Iar cel ce nu-si vede acest pacat cuprinzator, cum se va ruga pentru el ca sa se curateasca? Si cel ce nu s-a curatit, cum va afla locul fiintei curate? Iar de nu-l va afla, cum va vedea casa cea mai dinlauntru a lui Hristos, daca suntem casa lui Dumnezeu, dupa cuvantul proorocesc, evanghelicesc si apostolesc? Trebuie, asadar, ca urmare a celor spuse mai-nainte, sa cautam casa aceasta si sa staruim a bate la usa ei prin rugaciune, ca, fie acum, fie in ceasul mortii, sa ne deschida stapanul si sa nu ne spuna ca unora, care n-am avut grija: ”Nu va stiu pe voi de unde sunteti”. Ba suntem datori nu numai sa cerem si sa luam, ci sa si pastram ceea ce ni s-a dat. Caci sunt unii care si dupa ce au primit, au pierdut. De aceea, poate, cunostinta simpla, sau chiar si o experienta intamplatoare a lucrurilor spuse mai-nainte o au si cei mai tineri si mai tarzii la invatatura. Dar trairea staruitoare, cu rabdare, n-o au decat cei evlaviosi si mult incercati dintre batrani, care, pierzand-o adeseori din neatentie, au cautat-o iarasi cu osteneli de buna voie si au aflat-o. Sa nu incetam sa facem si noi la fel, pana cand o vom dobandi intr-o astfel de masura, incat sa nu o mai putem pierde, intocmai ca aceia. De aceea, cati inca n-am implinit poruncile libertatii inca n-am ajuns la Ierusalimul cel liber (caci Ierusalimul de sus este liber si el e maica noastra, care ne reuneste prin baia nasterii celei de-a doua), ci suntem inca pe drumul lui Cain si ratacim, umbland razna. Caci cel se cearta intru nestiinta si se impotriveste adevarului arata ca nu merge pe drumul drept, ci s-a abatut de la drum. De aceea fericitul Pavel, vazandu-ne ca suntem zabavnici in urcusul spre desavarsire, zice: ”Asa sa alergati ca sa o luati”. Iar daca n-am ajuns inca la cetate, cand vom vedea templul si cand vom intra in el, ca sa ne invrednicim sa aducem jertfa la altar? Dar ce poftesc despre credinta, despre templu si despre altar, cand n-am lasat in urma nici macar fiarele din trestie, pe care Proorocul roaga pe Dumnezeu sa le certe, ca sa nu-i rapeasca animalele cele dintai nascute care au fost randuite sa fie aduse ca jertfa de Iudeul cel din ascuns. Caci in aceasta parte ne aflam daca, dupa tine, Iudeul din ascuns exista, potrivit cu cuvantul lui Pavel, dar templul inca n-a fost zidit de Fiul lui David, nici altarul n-a fost inca pregatit de El. Pentru ca aceasta o sustine fatis cel ce zice ca sterge pacatul lui Adam prin nevointe si nu prin harul lui Dumnezeu. Dar harul acesta se afla in noi in chip ascuns de la Botez, insa nu ni se va face vazut decat atunci cand, dupa ce vom fi strabatut bine drumul poruncilor, vom aduce ca jertfa Arhiereului Hristos gandurile cele sanatoase ale firii noastre, nu pe cele muscate de fiare. Caci cele mai multe din ele sunt luate de fiare cand se abat de la calea poruncilor, adica de la rabdarea necazurilor. Sarind din calea cea dreapta, ele o iau atunci razna, invinuind de aceasta mai de graba pe altii, decat pe stapanul lor. Abia putine din ele umbla pe calea cea dreapta si aceasta fiindca sunt pazite de rugaciune, legate de nadejde si imboldite de incercari. Si numai acestea ajung la cetate si la templu, unde sunt aduse jertfa. Cetatea este dreapta socoteala intru Hristos, care e plina de lumina. Cand aceasta chiverniseste cu evlavie si dupa lege lucrurile, vietuieste in pace si dreptate. Dar cand greseste, se preda dusmanilor spre daramare. Iar templul este locasul sfant al sufletului si al trupului, care e zidit de Dumnezeu, in sfarsit altarul este masa nadejdii asezata in acest templu. Pe ea se aduce de catre minte si se jertfeste gandul intai nascut al fiecarei intamplari, ca un animal intai nascut adus ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca il aduce neintinat. Dar si acest templu are un loc in partea dinauntru a catapetesmei. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca inaintemergator, locuind de la Botez in noi, ”afara numai daca nu suntem crestini netrebnici”. Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, mai ascunsa si mai sincera a inimii, incapere care daca nu se deschide, prin Dumnezeu si prin nadejdea rationala si intelegatoare, nu putem, cunoaste in chip sigur pe Cel ce locuieste in ea si nu putem sti de-au fost primite jertfele de ganduri, sau nu. Caci precum la inceput, in vremea lui Israil, focul mistuia jertfele, tot asa se intampla si acum. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea mai sus pomenita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le mistuie in focul dumnezeiesc, de care a spus: ”Foc am venit sa arunc in lume si cat as vrea sa fie inca de pe acum aprins”! Iar ganduri intai nascute a numit pe cele care nu apar intr-a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse indata de la prima aruncare si rasarire in inima, lui Hristos. Caci cele ce i se aduc din valmasagul cugetarii le-a numit Scriptura schioape, oarbe si pocite, si de aceea ele nu sunt primite ca zeciuieli de catre Arhiereul ceresc si Stapanul Hristos. Odata ce te-ai imbracat in Hristos prin Botez, ai putere si arme sa le surpi. ”Iar armele ostasiei noastre nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu, ca sa darame intariturile; noi surpam gandurile mintii si orice inaltare care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu”. Dar daca, avand putere impotriva lor, nu le alungi de la primul lor atac, e vadit ca iubesti placerea din pricina necredintei si consimti cu ele, si atunci tu esti pricina acestei lucrari a lor, nu Adam. Cum poate iubi placerea din pricina necredintei, sau cum poate consimti cu gandurile cel ce s-a inchis in chilie si posteste in fiecare zi, cel ce petrece in infranare, in saracie, in instrainare de toate, in rugaciune si in purtarea altor multe suparari (necazuri) de felul acesta? Bine ai zis ca cel ce va face unele ca acestea suporta multe suparari. Caci daca am implini fara suparare si cu bucurie virtutile mai sus pomenite, nu am iubi placerea cu mintea. Dar, fiindca ne lasam patrunsi de suparare, e cu neputinta ca, simtind durerea ostenelilor trupesti, sa nu stam de vorba cu gandurile care rasar ca niste momeli si sa nu ne mangaiem cu ele amaraciunea de pe urma ostenelilor. Daca n-am cauta asemenea mangaieri am dovedi ca nu suntem suparati de osteneli. Iar aceasta ni se intampla deoarece nu primim aceste osteneli de dorul bunurilor viitoare, ci de frica ispitelor ce vin in viata de aici asupra noastra. Din pricina aceasta socotim in chip gresit ca numai fapta rea este pacatul nostru, pe cand gandul dinainte de ea zicem ca e o lucrare straina. Dar e cu neputinta sa alunge lucrarea gandului aceia care socotesc ca nu e a lor, ci ca e straina. Exista desigur si fara consimtamantul nostru cate un gand neplacut si urat care, patrunzand pe furis, rapeste cu sila mintea la sine. Totusi, sa stii sigur ca si acesta isi are pricinile in noi. Caci sau ne-am predat dupa Botez vreunui gand rau, ajungand pana la fapta, si de aceea ne-am facut vinovati chiar fara sa ni se para, sau tinem in noi de bunavoie niscai seminte ale rautatii, si de aceea se intareste cel rau. Si acela, stapanindu-ne prin seminte, nu pleaca pana ce nu le aruncam pe acestea. Iar daca ne stapaneste prin fapta noastra rea, va fi fugarit de abia atunci cand vom aduce lui Dumnezeu osteneli vrednice de El. De aceea eu nici acest pacat nu-l numesc pacat al lui Adam, ci mai degraba al celui ce a facut raul si are semintele. Chiar daca in amandoua aceste cazuri pricina este un gand care a patruns ca un hot caci amandoura le premerg gandurile eu iti voi spune ca pricina adevarata este cel ce avea putere sa-l faca curat de la prima rasarire si nu l-a curatit, ci a stat de vorba cu el pana a ajuns la fapta. Daca totusi poti face aceasta dupa fapta, trebuie sa intelegi ca si inainte de fapta iti ajuta Dumnezeu daca voiai. Si cand vezi ca ti-a venit ajutorul prin inima, intelege ca nu ti-a venit harul de afara printr-o mutare din alta parte, ci ca harul, dat tie prin Botez in chip ascuns, a lucrat acum asa de tare, incat ai urat gandul si l-ai alungat. De aceea Hristos, slobozindu-ne de orice sila, n-a impiedicat aruncarea gandurilor in inima. Aceasta, pentru ca unele din ele, fiind iubite, in masura in care sunt iubite sa si ramana; si astfel sa se arate si harul lui Dumnezeu si voia omului, ce anume iubeste: ostenelile din pricina harului, sau gandurile din pricina placerii. Si sa nu ne miram ca suntem luati in stapanire cu sila numai de cele pe care le iubim, deoarece este intre ele o inrudire pacatoasa, cum este si intre pofte, ca si intre diferitele noastre pofte intre ele, astfel incat fiecare pofta preda gandul, care a prins-o pe ea, dupa ce a zabovit mai mult, poftei apropiate, sau acel gand este atras de pofta a doua fara sa vrem, impins fiind cu sila si de obisnuinta cu cea dintai. Caci cine, plin fiind de slava desarta, va putea fugi de mandrie? Sau, desfatandu-se cu hrana imbelsugata, nu va fi luat in stapanire de curvie? Sau cine, dandu-se prada zgarceniei, nu va fi inabusit de lipsa de mila? Si cum, cei lipsiti de toate astea, nu se vor intarata fara voie si nu vor improsca cu furie? De aceea trebuie sa intelegem ca din pricina noastra suntem luati in stapanire de pacat, dar dupa Duhul suntem sloboziti de robia cu sila. ”Caci legea Duhului vietii, zice, m-a slobozit pe mine de legea pacatului si a mortii”. Deci atarna de noi, care am auzit si am aflat poruncile Duhului, ca sa umblam sau dupa trup, sau dupa duh. De acea noi, care am fost amagiti asa de mult, suntem datori sa uram de aici inainte lauda oamenilor si odihna trupului, prin care odraslesc gandurile rele chiar daca nu vrem noi; si sa spunem din inima Domnului cuvantul Proorocului: ”Oare n-am urat, Doamne, pe cei ce te urasc pe Tine, si nu m-am topit impotriva dusmanilor Tai? Cu ura desavarsita i-am urat pe ei, si dusmani mi s-au facut mie”. Si cu adevarat dusmani ai lui Dumnezeu sunt gandurile rele, care impiedica sa se faca voia Lui, in vreme ce Acela ”vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului” acestea ne amagesc prin patimi si ne inchid calea spre mantuire. Deci sa uram slava desarta si sa credem Lui in privinta tuturor, implantand in El, ca in pamant, orice gand al inimii si al nadejdii fara imagini. Caci facand asa, precum la inceputul credintei venite prin Botez, Trupul lui Hristos s-a facut mancare credinciosului, tot asa cum mintea, devenita tare in credinta si curata, prin lepadarea gandurilor si prin nadejdea intelegatoare, se va face mancare a lui Iisus. Pentru ca El a zis: ”Mancarea mea este sa fac voia Tatalui meu”. Iar aceasta este ”ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului”, dupa cuvantul lui Pavel. Mancarea lui Iisus este deci adevarul cuprins in credinta intelegatoare, impreunata cu nadejdea, credinta care nu mai e din auz, ci din lucrarea Preasfantului Duh si despre care spune Scriptura ca e adeverirea lucrurilor nadajduite; caci este o credinta din auz si credinta aceasta care e adeverirea lucrurilor nadajduite. Ci prin ele aratam ca chiar de la Botez, dupa darul lui Hristos ni s-a daruit harul desavarsit al lui Dumnezeu spre implinirea tuturor poruncilor, dar ca pe urma tot cel ce l-a primit in chip tainic, dar nu implineste poruncile, pe masura neimplinirii e luat in stapanire de pacat, care nu e al lui Adam, ci al celui care a nesocotit poruncile, intrucat luand puterea lucrarii nu savarseste lucrul. Caci neimplinirea poruncilor vine din necredinta. Iar necredinta nu este un pacat strain, ci al celui care nu crede, facandu-se pe urma maica si incepatura a oricarui pacat. Deci fie ca vrem sa ne desavarsim repede, fie incet, suntem datori sa credem in chip desavarsit lui Hristos si sa lucram toate poruncile lui, odata ce am luat de la El puterea unei astfel de lucrari; dar nu implinindu-le una cate una si pe fiecare in parte, ci imbratisand deodata pe cele singulare si astfel implinindu-le pe toate in acelasi timp. Caci sunt porunci mai generale, care cuprind in ele o mare multime din celelalte. Prin urmare n-avem alta bucurie decat sa purtam aceasta lupta impotriva necredintei noastre si sa nu nesocotim poruncile cuprinzatoare, prin care ni se descopera in chip limpede harul dat noua. De acest lucru se roaga si Sfantul Pavel sa avem parte, zicand: ”Pentru aceasta imi plac genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos, sa va dea voua Domnul putere ca sa va intariti prin Duhul sau in omul dinauntru si ca sa locuiasca Hristos intru toata incredintarea si simtirea in inimile voastre prin credinta”. Drept aceea, o, omule, care ai fost botezat in Hristos, da numai lucrarea, pentru care ai luat puterea si te pregateste ca sa primesti aratarea celui ce locuieste intru tine. Si astfel ti se va arata tie Domnul, potrivit fagaduintei, in chip duhovnicesc, precum insusi stie: ”Iar Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”. Atunci vei intelege ceea ce s-a spus ca: ”Imparatia Cerurilor inlauntrul vostru este”. Dar mai trebuie stiut si aceea ca poruncile partiale, fiind din numarul celor partiale, se intregesc prin acelea care se numesc si singulare. Si cei ce au implinit poruncile partial, pe masura aceasta vor intra in Imparatie. Dar cei ce voiesc sa ajunga la desavarsire sunt datori sa implineasca toate poruncile in mod cuprinzator. Iar cea care le cuprinde pe toate este lepadarea sufletului propriu, care e moartea. Si precum pana cand cineva mai traieste in trup e in lipsa cu implinirea acesteia, tot asa pana la iesirea din trup nu poate fi ferit de atacul gandului, pentru lipsa mai sus pomenita. Caci omul bun, zice Cuvantul, nu de la sine, ci ”din vistieria cea buna a inimii scoate cele bune”. Iar prin vistierie intelege pe Duhul cel Sfant ascuns in inima credinciosilor. ”Caci asemenea este Imparatia Cerurilor unei comori ascunse in tarina, pe care afland-o omul a ascuns-o si ducandu-se a vandut toate si a cumparat tarina aceea”. Acest cuvant talcuieste foarte potrivit cele spuse. Caci cel ce a inteles limpede ca de la Botez are pe Hristos ascuns in sine, dupa cuvantul Apostolului, arunca toata lucrurile lumii si staruie numai in inima sa, pazind-o cu toata strajuirea si privind tinta la sfarsitul vietii, cum zice proverbul. De aceea el nu trebuie sa-si inchipuie ca alunga pacatul lui Adam prin nevointe; dar nici pacatele care se nasc in el dupa Botez nu trebuie sa-si inchipuie ca le scoate afara astfel, decat prin Hristos. Caci ”El este cel ce lucreaza in voi si sa voiti si sa lucrati dupa bunavointa”. Adaugand Apostolul ”dupa bunavointa”, a aratat ca a binevoi sa lucram virtutile atarna de noi. Dar si cuvintele Domnului: ”Fara de Mine nu puteti face nimic”, sau: ”Nu voi m-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”, au acelasi inteles. Poate asa trebuie inteles si versetul: ”Toate printr-insul s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din tot ce s-au facut”, daca in ”toate” se cuprind si faptele noastre; la fel cuvintele: ”Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine”. De aceea si Proorocul n-a zis: ”Din Ierusalim iti vor aduce tie imparatii daruri in templul Tau” ( cum se cuvenea si cum se facea), ci: ”Din templul Tau iti vor aduce tie imparatii daruri in Ierusalim”. Aceasta pentru ca mintea, care e imparatul fiecaruia, ia intai din templul cel ascuns al inimii indemnuri bune si frumoase de la Hristos, care locuieste acolo, si le duce pana la vietuirea virtuoasa, pe care Proorocul a numit-o Ierusalim; si apoi iarasi le aduce prin intentiunea cea buna lui Hristos, care i le-a daruit mai inainte. Cum zice Scriptura ca Ierusalimul este ceresc, iar tu ai zis ca este in inima? Nu numai Ierusalimul, ci si celelalte bunuri cate vor avea sa le primeasca dreptii la inviere stim ca sunt sus. Dar arvunile si parga lor lucreaza duhovniceste in inimile celor cu credinta tare inca de pe acum. Aceasta pentru ca, dobandind siguranta despre cele viitoare, sa dispretuim toate cele de aici si sa iubim pe Dumnezeu pana la moarte. De aceea n-a zis: ”Aveti sa va apropiati”, ci: ”V-ati apropiat de muntele Sionului si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc”. Caci capabili de ele ne-am facut inca de la Botez. Dar numai cei tari in credinta se invrednicesc sa ajunga la ele, cei care mor in fiecare zi pentru dragostea lui Hristos, adica se ridica mai presus de toata preocuparea vietii de aici si nu mai cugeta la nimic altceva decat la un singur lucru: sa ajunga la dragostea desavarsita a lui Hristos, care este deschizatura cea mai dinauntru a inimii, unde a intrat ca inaintemergator Iisus. Aceasta a cautat-o mai presus de toate si Sfantul Pavel. De aceea a zis: ”Alerg dupa ea, doar voi prinde-o, intrucat prins am fost si eu de Hristos”. (Adica ma straduiesc sa-L iubesc, intrucat si eu am fost iubit). Iar dupa ce a prins aceasta iubire, n-a mai vrut sa se gandeasca la nimic altceva, nici la necazurile trupului acestuia, nici la minciunile creatiunii, ci a lepadat aproape orice gand nemairabdand nici macar o clipa sa fie lipsit de lucrarea Duhului. Deci aratand toate cate le-a dispretuit pentru aceasta dragoste duhovniceasca, zice: ”Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Oare necazul, ori stramtoarea, ori prigoana, ori foamea, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia?”, ca sa continue mai incolo: ”Sunt incredintat ca nici moartea, nici viata” si nici una din cele ce urmeaza; si iarasi: ”Nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus Domnul nostru”. Aceasta pentru ca n-a primit sa se gandeasca la nici una dintre acestea, ci numai cum sa staruie in aceea. Dar fiindca voi socotiti ca gandurile rele nu sunt ale noastre, ci vin din alte izvoare, spunand odata ca sunt pacatul lui Adam, altadata ca sunt insusi Satana si iarasi altadata ca sunt momeala aruncata de Satana, noi vom spune ca altceva este pacatul lui Adam, altceva Satana, altceva momeala Satanei si altceva gandurile noastre rele, chiar daca isi au punctul de plecare in momeala. Satana este insusi ipostasul diavolului, care a incercat sa-l ispiteasca chiar si pe Domnul. Pacatul lui Adam este calcarea poruncii de catre primul om. Momeala aruncata de Satana, este aratarea unui lucru rau in forma exclusiva a unui gand. Ea foloseste putinatatea credintei noastre ca prilej sa se apropie de mintea noastra. Caci daca am primit porunca sa nu ne ingrijim de nimic, ci sa pazim cu toata strajuirea inima noastra si sa cautam Imparatia Cerurilor, aflatoare inlauntrul nostru, indata ce se departeaza mintea de inima si de cautarea amintita, da loc momelii diavolului si se face in stare sa primeasca soapta lui cea rea. Dar nici atunci nu are diavolul puterea sa starneasca gandurile noastre cu forta, pentru ca daca ar fi asa nu ne-ar cruta si ne-ar aduce cu sila orice gand si nu ne-ar ingadui sa cugetam la nimic bun. El are numai puterea sa ne arate in forma exclusiva a unui gand la prima lui rasarire intelesuri pacatoase, spre a ispiti launtrul nostru, dandu-i prilej sa incline fie spre ceea ce vrea el, fie spre porunca lui Dumnezeu, intrucat aceasta se impotrivesc intreolalta. Astfel daca-l iubim, ne miscam indata gandurile spre lucrul aratat si cugetarea noastra incepe sa se ocupe in chip patimas cu el; daca insa il uram, nu putem zabovi, ci uram si momeala insasi. Iar daca momeala staruie chiar cand e urata (caci se intampla si acest lucru), aceasta nu e din pricina unei alipiri proaspete, ci pentru ca s-a intarit printr-o veche obisnuinta. De aceea ramane neclintita pe loc, ca gand simplu, fiind impiedicata de neplacerea inimii sa progreseze la o cugetare dezvoltata si la patima. Caci aratarea aceasta izolata, fiind urata de cel ce e atent la sine insusi, nu are puterea sa traga cu sila mintea in valmasagul patimas de ganduri, decat numai prin impatimirea inimii dupa placeri. Asadar de vom lepada cu totul impatimirea dupa placeri, nu vom mai putea fi vatamati nici de aparitia gandului simplu al vechilor obisnuinte, iar constiinta nu va mai avea indoieli in ce priveste siguranta celor viitoare. Caci cunoscand mintea impotrivirea trandava a acestei obisnuinte si marturisind lui Dumnezeu vechea pricina, indata e inlaturata si aceasta ispita. Si iarasi va avea mintea putere sa vegheze asupra inimii si sa o pazeasca cu toata strajuirea, incercand sa patrunda in cele mai dinauntru si mai netulburate camari ale ei, unde nu sunt vanturi de-ale gandurilor rele, care imping cu sila si sufletul si trupul in prapastiile voluptatii si le arunca in fantanile de smoala de asemenea nici vreo cale larga si incapatoare, pardosita cu cuvinte si cu chipuri de-ale intelepciunii lumesti, care sa vrajeasca pe cei ce pornesc pe ea, oricat de intelepti ar fi. Camarile acestea care sunt cele mai de dinlauntrul sufletului si casa lui Hristos nu primesc nimic din lucrurile goale ale veacului acesta, fie ca sunt rationale fie ca sunt nerationale, fara numai acestea trei, pe care le-a numit apostolul: credinta, nadejdea si dragostea. Deci cel ce este iubitor de adevar si primeste osteneala inimii poate sa nu fie atras in afara nici de obisnuintele vechi in felul in care am aratat, ci sa vegheze asupra inimii si sa strabata tot mai inauntru si sa se apropie numai de Dumnezeu, fara sa se scarbeasca de ostenelile atentiei si ale staruintei. Caci nu poate sa nu se osteneasca cu inima cel ce ia aminte la imprastierile gandului si la placerile trupesti, avand sa stea mereu inchis intre anumite hotare (sa se cirscumcrie), nu numai in cele din afara, ci si in cele dinauntru. Mai ales ca acele imprastieri si placeri adeseori abat si cugetul si fapta. Prin urmare e drept ca momeala ca gand simplu exercita o putere silnica atunci cand staruieste, chiar daca e urata. Dar convorbirea gandurilor ce se adauga atarna de voia noastra libera. Aceasta au aratat-o si cei ce n-au pacatuit intru asemanarea calcarii lui Adam, intrucat momeala n-au putut-o impiedica, dar convorbirea prietenoasa cu ea au lepadat-o cu totul. Sa zicem ca Adam a savarsit greseala prin vointa si pentru aceasta, fiind de aceeasi natura cu el, si noi cadem prin vointa. Dar atunci n-a avut el si momeala tot prin vointa? E sigur ca momeala a avut-o in chip necesar. Dar momeala nu e nici pacat, nici dreptate, ci dovada libertatii voii. De aceea s-a si ingaduit sa se arunce momeala in noi, ca pe cei ce inclina spre implinirea poruncii sa-i incununeze ca pe unii ca sunt credinciosi, iar pe cei ce inclina spre placere sa-i osandeasca ca pe unii ce sunt necredinciosi. Dar si aceasta trebuie sa o stim ca nu suntem judecati indata dupa fiecare hotarare, ca cercati sau netrebnici, ci dupa ce vom fi fost probati toata viata noastra pamanteasca, prin momeli, aratandu-se aici biruitori, aici biruiti, aici cazand, aici ridicandu-ne, aici ratacind, aici umbland bine. Abia atunci, in ziua iesirii din trup, socotindu-se toate, vom fi judecati potriviti cu ele. Prin urmare momeala nu este pacat. Sa nu fie! Caci desi ea arata in chip necesar lucrurile in forma simpla a unui gand, dar noi am, primit in Domnul puterea lucrarii duhovnicesti si sta in puterea noastra sa le judecam de la prima rasarire de cuget, spre a sti daca e vorba de ceva vatamator sau de ceva folositor, si astfel sa lepadam sau sa primim gandurile care vin; deci aceasta nu se inmultesc din necesitate, ci din buna placere. Ar trebui ca noi, care suntem rationali, sa stim ce auzim. Dar fiindca sufletul, intunecat de iubire de placere si de slava desarta, a cazut in adancul nestiintei, nu mai aude nici porunca Scripturii si nu mai asculta nici de randuiala firii, nici de povatuirea celor incercati, ci urmeaza numai socotintelor proprii. Caci cine crezand dumnezeiestii Scripturi si implinind poruncile Domnului, nu vede cum pe masura ce sporeste in acestea, se departeaza gandurile si se incredinteaza ca acelea nu ne stapanesc prin puterea lor, ci prin putinatatea credintei si neimplinirea poruncilor? Aceasta e cauza pentru care nu ne aflam toti in aceeasi stare si nu suntem purtati de aceleasi cugetari: fiindca pricinile gandurilor stau in voia noastra sloboda. Cine nu stie ca ne ingramadim patimile mai sus pomenite in fiecare zi cu lucrul, cu cuvantul si cu cugetarea? Si cine nu stie ca pe cei ce ne ajuta la aceasta ii iubim ca pe niste binefacatori, iar pe cei ce ne impiedica ii ocolim ca pe niste dusmani? Dar daca iubim patimile amintite asa de mult incat le si aparam pe fata, cum vom uri momeala lor in forma de gand simplu si prim? Iar daca a fost primita prima rasarire de cuget, cum nu ii vor urma acesteia gandurile atarnatoare de ea? Cunoaste deci, o omule, ca Domnul priveste la inimile tuturor si celor ce urasc prima rasarire de gand rau indata le vine in ajutor ( le face dreptate), precum a fagaduit, si nu lasa roiul valmasagului de ganduri sa navaleasca si sa intineze mintea si cunostinta lor; iar pe cei ce nu starpesc primele inmuguriri, prin credinta si nadejde, ci se lipesc cu dulceata de ele pe motivul ca vor sa le cunoasca bine si sa le probeze, ii lasa, ca pe unii ce sunt lipsiti de credinta si vreau sa se ajutoreze singuri, sa fie izbiti si de gandurile ce urmeaza, pe care de aceea nu le surpa fiindca vede ca momeala lor este iubita de aceia si nu este urata de la prima mijire. De ce a venit atunci Domnul in trup, daca nu ca sa moara pentru toti, potrivit Scripturilor, si sa surpe pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul? Iar daca socotesti ca moartea cea din Adam mai stapaneste pana acum din alta pricina decat pentru necredinta noastra, e vadit ca bagatelizezi venirea lui Hristos si tii Botezul de nedesavarsit, odata ce si cei botezati sunt tinuti inca sub moartea protoparintelui, fara o vina proprie. Dar atunci, o, omule, cum se mai poate spune ca te-ai facut un nou Adam cu harul lui Hristos si nu mai porti nimic din cel vechi in chip necesar, decat ceea ce se naste din credinta ta stricta si din neascultarea ta? Doar stim ca Domnul a venit pentru noi, a murit pentru noi, ne curateste pe noi prin Botez, ne aseaza in raiul Bisericii, ne ingaduie sa mancam din tot pomul din rai, adica sa iubim pe tot cel botezat in Biserica si sa-l rabdam in infrangerile ce le sufera si sa nu-l urmarim pe fiecare in toate zigzagurile lui si pentru lucrurile care ni se par bune sa-l iubim, iar pentru cele care ni se par rele sa-l uram. Caci aceasta inseamna a manca din pomul cunostintei binelui si al raului, din care, gustand mintea, indata se poticneste in propriile ei pacate si isi descopera, prin iscodirea rautacioasa a aproapelui, goliciunea ei, de care mai inainte nu stia, fiind acoperita de valul intelegerii si al milei. De aceea li s-a poruncit celor asezati in raiul Bisericii: ”Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”, ”Iertati si vi se va ierta voua”. Pe scurt li s-a spus: ”Cate vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Caci aceasta este legea si proorocii”. Precum ai facut iti va fi tie. Dar de cate ori n-am calcat aceste porunci! De cate ori n-am osandit pe aproapele fara mila! De cate ori nu l-am urat, sau nu l-am nedreptatit, fara sa fim nedreptatiti! Iar daca asa este, ce mai batjocorim pe Adam si-l mai invinui si pentru rele straine? Caci daca am cazut in aceeasi moarte, am calcat si porunca cu voia, ca si acela. Asadar trei lucruri i s-au intamplat lui Adam, si nu cum socotesti tu. Acestea sunt: atacul (momeala) prin oranduire mai inalta, calcarea poruncii prin necredinta si moartea prin dreapta judecata a lui Dumnezeu, ca urmare nu atat a atacului prin iconomie, cat a calcarii din necredinta. Noi am mostenit numai moartea lui Adam, pentru motivul ca nu puteam sa ne facem din morti vii, pana ce nu a venit Domnul si ne-a facut pe toti vii. Iar prima inmugurire de gand o avem prin oranduire ca si acela; tot asemenea puterea de-a asculta sau nu de ea, dupa cum ne e voia. Dar pacatuirea cu gandul o avem din voia libera. Despre aceasta ne incredinteaza ”cei ce n-au pacatuit intru asemanarea greselii lui Adam”, cum zice Apostolul. Caci daca aceia, fiind din Adam, au putut sa nu pacatuiasca intru asemanarea greselii lui Adam, e vadit ca si noi putem. De ce mai aducem atunci scuze pentru pacate si spunem lucruri nedrepte impotriva lui Dumnezeu, ca adica ar ingadui sa fim razboiti de rele straine? Suntem datori sa stim exact ca toata vina ce izvoraste din Adam fiind desfiintata de Domnul, oricine mai patimeste de vreun pacat i se intampla aceasta pentru ca a dispretuit prin necredinta sa, sau prin iubirea de placere, desavarsirea pe care a primit-o in chip tainic la Botez. Caci chiar daca omul inca n-a cunoscut ce-a primit, fiind nedesavarsit in credinta si cu lipsuri in lucrarea poruncilor, dar Dumnezeu i-a daruit desavarsirea. Fiindca zice: ”Tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Parintele luminilor”. Iar acest dar desavarsit nu-l afla cineva oricum, chiar daca ar folosi toata istetimea lumeasca, ci numai din lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, in analogie cu ceea ce implineste din ele. Caci dupa cum e deosebita implinirea lor, asa e deosebita si descoperirea darului. Deci nimeni sa nu se bizuie in cuvinte si in forme, daca nu are intelegerea aceasta. Caci zice: ”Nu cel ce se lauda pe sine este cercat, ci cel pe care il lauda Domnul”. Dar chiar si acela care primeste laude de la Domnul e dator sa se foloseasca de cuget drept si sa stie exact ca oricat ar fi luptat cineva impotriva necredintei sale si oricat ar fi inaintat in credinta si orice bun ar fi dobandit, nu numai prin cunostinta simpla, ci prin lucrare, n-a aflat sau nu va putea afla nimic mai mult, decat ceea ce primise in chip tainic prin botez. Iar aceasta este Hristos. Pentru ca zice: ”Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat”. Dar Hristos, fiind Dumnezeu desavarsit, a daruit celor ce s-au botezat harul desavarsit al Duhului, care nu primeste nici un adaos de la noi, ci ni se descopera si ni se arata potrivit cu lucrarea poruncilor, sporindu-ne credinta ”pana cand toti vom fi ajuns la barbatul desavarsit, la masura varstei plinirii lui Hristos”. Asadar orice i-am aduce Lui dupa ce-am fost nascuti din nou a fost ascuns de mai inainte de El in noi, potrivit cu ceea ce s-a scris: ”Cine a cunoscut gandul lui Hristos, sau cine I-a dat Lui ceva mai inainte ca sa i se intoarca dupa aceea ca rasplata? Pentru ca de la El si pentru El si intru El sunt toate. Lui i se cuvine slava in vecii vecilor. Amin”. Ele ne indeamna sa-i rasplatim lui Dumnezeu cu purtarile noastre bune si cu toata virtutea, intrucat ne fac sa cugetam pururi cu buna constiinta la cuvantul proorocesc: ”Ce voi da in schimb Domnului pentru toate cate mi le-a dat mie?” Sa cugete deci sufletul la toate binefacerile de care i-a facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu incepand de la nastere; sau de cate primejdii a fost izbavit adeseori; sau in cate rele a cazut si in cate greseli s-a rostogolit fara sa fie predat, dupa dreptate, duhurilor care l-au amagit ca sa-l prinda si sa-l duca la moarte, ci, cu indelunga rabdare. Stapanul iubitor de oameni, trecand cu vedere greselile, l-a pastrat, asteptand intoarcerea lui; sa cugete iarasi ca, slujind de buna voie duhurilor rele prin patimi. El il hranea, acoperindu-l si ocrotindu-l in tot chipul, iar la urma l-a calauzit prin Duhul cel bun pe drumul mantuirii si i-a pus in inima dragostea de viata ascetica si l-a imputernicit sa paraseasca cu bucurie lumea si toata amagirea placerilor trupesti, impodobindu-l cu schima ingereasca a randuielii ascetice si pregatind lucrurile in asa fel, ca sa fie primit cu usurinta de sfintii barbati, in obstea fratiei. Iar cugetand la acestea cu buna constiinta, cine nu va petrece totdeauna intru zdrobirea inimii? Cine nu se va umple de nadejde tare, avand atatea dovezi de binefacere, fara ca el sa fi facut vreun bine mai inainte? Caci oricine va cugeta asa: Daca fara sa fi facut eu nici un bine, ba chiar pacatuind mult inaintea Lui si in necuratiile trupului si in alte multe rautati, totusi nu mi-a facut dupa pacatele mele, nici nu mi-a intors dupa faradelegile mele, ci mi-a randuit atatea daruri si haruri spre mantuire, daca ma voi hotari cu totul sa-l slujesc de aici inainte numai Lui prin vietuire curata si prin implinirea virtutilor, de cate bunatati si daruri duhovnicesti nu ma va invrednici, intarindu-ma, indreptandu-ma si calauzindu-ma spre tot lucrul bun? De aceea, cel ce se gandeste totdeauna la aceasta si nu uita de binefacerile lui Dumnezeu se rusineaza si se indreapta si se nevoieste spre toata virtutea buna si spre toata lucrarea dreptatii, gata totdeauna sa faca cu ravna voia lui Dumnezeu. Pana cand ne mai rezemam inca pe dreptatea paruta a omului din afara, in lipsa adevaratei cunostinte, si ne amagim pe noi insine cu indeletnicirile din afara, vrand sa placem oamenilor si vrand slavi, cinstiri si laude de la ei. Caci va veni desigur Cel ce descopera cele ascunse ale intunericului si da la iveala sfaturile inimilor. Judecatorul care nu greseste si care nu se lasa rusinat de bogat, nici nu se milostiveste de sarac, care da la o parte infatisarea de din afara si scoate la aratare adevarul ascuns inauntru. Acela va incununa pe luptatorii adevarati, care au vietuit potrivit cu cunostinta, in fata ingerilor si inaintea Tatalui Sau, iar pe cei ce au imbracat chipul cucerniciei cu prefacatorie si au aratat numai oamenilor o paruta buna vietuire si s-au bizuit pe aceasta in desert, amagindu-se nebuneste pe ei insisi, ii va da pe fata inaintea Bisericii Sfintilor si a toata oastea cereasca, ca apoi sa-i trimita rusinati cumplit in intunericul cel mai din afara, fecioarelor nebune, pentru ca si acestea si-au pazit fecioria din afara a trupului, dat fiind ca intru nimic n-au fost invinovatite in privinta aceasta, ba au avut in parte si untdelemn in candelele lor, adica au fost partase si de oarecare virtuti si ispravi din afara si de oarecare dureri. De aceea candelele lor au si ars pana la o vreme. Dar din pricina negrijii, nestiintei si a trandaviei, n-au fost cu prevedere si n-au cunoscut cu de-amanuntul roiul patimilor ascunse inauntru si puse in lucrare de duhurile rele. Din aceasta pricina cugetarea lor a fost stricata de inrauririle vrajmase, incat s-au invoit cu ele prin gandurile lor. Si asa au fost amagite intr-ascuns si biruite de pizma cea a tot rea, de ciuda care uraste binele, ce vrajba, de galceava, de ura, de manie, de amaraciune, de pomenirea raului, de fatarnicie, de furie, de mandrie, de slava desarta, de dorinta de-a placea oamenilor, de bunul plac, de iubirea de argint, de trandavire, de pofta trupeasca ce trezeste in ganduri voluptatea, de necredinta, de lipsa de temere, de lasitate, de intristare, de impotrivire, de molesire, de somn, de inalta parere de sine, de vointa de-a se scuza, de ingamfare, de laudarosenie, de nesaturate, de risipa, de zgarcenie, de deznadejdea care-i mai cumplita decat toate, si de celelalte miscari subtiri ale pacatului. Ele socoteau ca si lucrarea faptelor bune sau vietuirea cuvioasa se infaptuieste cu puteri omenesti si de aceea cautau sa culeaga laude de la oameni. Din aceasta pricina chiar daca au fost partase de unele daruri, le-au vandut duhurilor rele pentru slava desarta si placerea de la oameni. Impartasindu-se si de alte patimi, ele au amestecat in purtarile bune cugetele rele si trupesti. De aceea le-au facut necurate si neprimite asemenea jertfei lui Cain, lipsindu-te de bucuria Mirelui si fiind lasate afara de nunta cereasca. Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se impiedica si cade in multe gropi si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scarbe multe. Dar prin faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Subtiaza-ti deci trupul tanar, o fiule, si ingrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse inainte, iar mintea innoieste-ti-o cu virtutile mai inainte insirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tanar, ingrasat cu felurite mancari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea lui e robita de fierberea poftelor rele, neputand sa se impotriveasca placerilor trupului. Caci ingramadirea sangelui pricinuieste imprastierea duhului. Mai ales bautura de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul indoit, nascut din lucrarea patimii dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se infierbante peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca in ea intunecare si impietrire. Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se gandeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur incredintarea prin experienta. Caci acestea nu ti le randuim si hotaram fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug silnic, ci, indemnandu-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta si cale buna de urmat spre sporirea in fecioria adevarata si in cumpatarea deplina, lasand la sloboda ta alegere sa faci ce vrei. (Marcu Ascetul)34

ˇ         Sa vorbim acum putin si despre patima nerationala a maniei, care pustieste, zapaceste si intuneca tot sufletul, si-l arata pe om asemenea fiarelor in vremea miscarii si lucrarii ei, mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mandrie; prin ea se intareste si se face nebiruita. Caci pana ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al maniei, cu apa puturoasa a mandriei, infloreste si infrunzeste imbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau in suflet nu poate fi doborata, pana ce are ca sprijin si intarire temelia mandriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce in tine arborele faradelegii (adica patima amaraciunii, a maniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-l taie si sa-l arunce in foc cum zice Evanghelia, si sa-l scoata afara impreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darame si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug in suflet (si o face aceasta adunand de fiecare data in gand ca pietre felurite pricini intemeiate sau neintemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicand in suflet o cladire a rautatii, careia ii pune ca sprijin si intarire ganduri de mandrie), sa ai smerenia Domnului neincetat in inima. Sa te gandesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce inaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita in ceruri de toata firea rationala a ingerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, incepatorilor, Stapaniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pana la noi, dupa cuvantul tainic al Apostolului, - in ce adanc de smerenie omeneasca s-a coborat, prin negraita Sa bunatate, asemanandu-se intru toate noua, celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii si ajunseram robi prin calcarea lui Adam fiind stapaniti de vrajmas prin lucrarea patimilor. Caci aflandu-ne noi intr-o astfel de robie infricosata si stapaniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapanul intregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luand asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osanda dumnezeiasca, ‘’s-a facut intru toate asemenea noua, afara de pacat”, adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotararea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facandu-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; ”Cuvantul trup s-a facut”, ca trupul sa se faca Cuvant; ”fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui”; s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se innoieste, prin harul si puterea Duhului; omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta innoire ajunge la masura dragostei desavarsite, care arunca afara frica, nemaiputand sa cada niciodata. Caci ”dragostea niciodata nu cade”, fiindca ”dragostea, zice Ioan, este Dumnezeu si cine ramane in dragoste, in Dumnezeu ramane”. De aceasta masura s-au invrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor intru virtute si s-au infatisat pe ei desavarsiti Domnului, urmand lui Hristos cu dragoste desavarsita, in toata viata lor. Gandeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atat de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea in Maica lui Dumnezeu - Cuvantul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la injuraturi, la batjocuri, la luarea in ras, la barfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea in bataie de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osandirea lui de catre capetenii, la strigatul iudeilor celor faradelege si de acelasi neam cu El, impotriva lui: ”Ia-L, ia-L, rastigneste-l!” la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful paganilor, la rasul celor care treceau si ziceau: ”De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie”, si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: ”la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile in mormant, la coborarea la iad; la invierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au impreunat cu Domnul, la inaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata incepatoria, Stapanirea si de tot numele ce se numeste, la inchinarea ce o aduc toti ingerii Celui intai nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvantul Apostolului, care zice: ”Aceasta sa se cugete in voi, ceea ce si in Hristos Iisus, care in chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi intocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luand, intru asemanarea omului facandu-se si la infatisare aflandu-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facandu-Se pana la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preainaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt”, � si urmatoarele. Iata la ce slava si inaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut om, pricinile mai inainte spuse.

ˇ         Prin urmare, de vei pastra in inima ta fara uitare, cu dragoste si cu simtire, aceste amintiri, nu te va stapani patima amaraciunii, a maniei si a supararii. Caci temeliile patimii mandriei, fiind sapate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gandi, se va surpa usor si de la sine toata cladirea faradelegii, adica a maniei si a supararii. Caci ce inima aspra si impietrita nu se va frange de va avea necontenit in minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai inainte spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamant, cenusa si pulbere de calcat de catre toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frange sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce manie va mai putea sa stapaneasca asupra lui? Dar tot asa de vadit e ca uitarea acestor ganduri folositoare si de viata facatoare, si sora ei lenea, si ajutatoarea si tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adanci si mai launtrice, mai greu de surprins si de indreptat, care acopera si intuneca sufletul cu multa grija, fac sa se incuibeze si sa lucreze in el si celelalte patimi, intrucat sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau ce aude. De pilda de va vedea frumusete de femeie, indata se va rani de pofta trupeasca. Si asa succedandu-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc din nou inauntrul sufletului icoanele lor, prin intiparirea intelesurilor si a gandului pacatos. Iar urmarea este ca intineaza mintea patimasa si nenorocita prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Trupul daca e gras si tanar, sau plin de must, cand e atatat de amintiri cauta sa implineasca cu patima cele cuprinse in ele, fiind impins de pofta, sau savarseste uneori necuratii in vis ori in somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfant, inaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfranat si necumpatat; si pe dreptate va fi osandit in ziua aceea, de nu va plange si nu se va tangui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si indreptandu-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvantului dumnezeiesc, aducand pocainta cuvenita lui Dumnezeu, inaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: ”Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea a si preacurvit cu ea in inima sa”. De aceea e de folos tanarului sa nu se intalneasca, de e cu putinta, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si il cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine insusi si va petrece in cumpatare, cu putina bautura de apa, in priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie impreuna cu Parinti duhovnicesti incercati, lasandu-se inteleptit si calauzit de ei. (Marcu Ascetul)4

ˇ         E primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, a se calauzi dupa voia sa si a convietui cu cei neincercati in razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt mestesugirile pacatului si se tin bine ascunse; si felurite curse si-a intins vrajmasul pretutindeni. De aceea, daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te intalni neincetat cu barbati cunoscatori. In felul acesta, desi nu ai tu insuti faclia adevaratei cunostinte, fiind inca nedesavarsit cu varsta duhovniceasca si prunc, dar insotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla in intuneric, nu te vei primejdui de lanturi si de curse si nu vei cadea intre fiarele lumii spirituale, care pandesc in intuneric si rapesc si ucid pe cei ce umbla in el fara faclia spirituala a cuvantului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Ţinta cuvantului nostru este sa atraga atentia asupra celor trei uriasi puternici si tari ai celor de alt neam, pe care se reazema toata puterea protivnica a lui Holofern cel spiritual. Daca acestia vor fi rapusi si ucisi, toata puterea duhurilor necurate va slabi cu usurinta, pana se va topi cu totul. Cei trei uriasi ai celui rau, care sunt socotiti ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: nestiinta, maica tuturor relelor; uitarea, sora impreuna lucratoare si slujitoarea ei; si nepasarea trandava, care tese vesmantul si acoperamantul norului negru asezat peste suflet si care le sprijina pe amandoua, le intareste, le sustine si sadeste in sufletul cel fara grija raul inradacinat si statornic. Prin nepasarea trandava, prin uitare si prin nestiinta se intaresc si se maresc proptelele celorlalte patimi. Caci ajutandu-se intreolalta si neputand sa fiinteze fara sa se sustina una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrajmasului si capetenii puternice ale celui rau. Prin ele se intareste si pe ele se reazema toata oastea duhurilor rautatii, ca sa-si poata duce la implinire planurile. Fara ele nu se pot sustine nici cele mai-nainte spuse. De vrei, asadar, sa dobandesti biruinta impotriva patimilor mai-nainte pomenite si sa pui pe fuga usor multimea vrajmasilor spirituali de alt neam, aduna-le in tine insuti prin rugaciune si prin ajutorul lui Dumnezeu. Patrunzand astfel in adancurile inimii, cauta urma acestor trei uriasi puternici ai diavolului, adica a uitarii, nepasarii trandave si a nestiintei care sunt propteaua dusmanilor spirituali de alt neam si pe sub care, furisandu-se celelalte patimi ale rautatii, lucreaza, vietuiesc si prind putere in inimile celor iubitori de placere si in sufletele neinvatate. Si prin multa atentie si supraveghere a mintii, folosindu-te si de ajutorul de sus, vei afla relele necunoscute celorlalti si socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricacioase decat celelalte. Iar prin armele dreptatii, care sunt contrare lor, adica prin amintirea cea buna, care-i pricina tuturor bunatatilor, prin cunostinta luminata, prin care sufletul, priveghind, alunga de la sine intunericul nestiintei, si prin ravna cea buna, care indruma si zoreste sufletul spre mantuire, vei birui intru puterea Duhului Sfant, prin rugaciune si cerere, vitejeste si barbateste pe cei trei uriasi mai sus pomeniti ai vrajmasilor spirituali. Prin amintirea cea prea buna, cea dupa Dumnezeu, socotim totdeauna ”cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt de drepte, cate sunt curate, cate sunt cu nume bun, fie ca e virtute, fie ca e lauda”, vei alunga de la tine uitarea atotpacatoasa; prin cunostinta luminata si cereasca vei nimici nestiinta pierzatoare a intunericului; iar prin ravna atotvirtuoasa si prea buna, vei scoate afara nepasarea trandava, care lucreaza in suflet pacatul necredintei in Dumnezeu, inradacinata acolo. De vei castiga virtuti, nu prin simpla vointa a ta, ci cu puterea lui Dumnezeu si cu conlucrarea Duhului Sfant, prin multa atentie si rugaciune, vei putea sa te izbavesti de cei trei uriasi mai-nainte pomeniti ai celui viclean. Caci armonia cunostintei adevarate cu amintirea cuvintelor lui Dumnezeu si cu ravna cea buna, cand va fi silita sa staruie in suflet, prin harul lucrator si va fi pazita cu grija, va sterge din el urmele uitarii, ale nestiintei si ale nepasarii trandave si le va reduce la nefiinta, iar pe urma va imparati in suflet harul, intru Domnul nostru Iisus Hristos. (Marcu Ascetul)27