ˇ         Precum focul invaluia rugul, dar nu-l ardea, asa si la cei ce au primit darul nepatimirii, chiar de ar purta un trup foarte greu si foarte aprins, caldura trupului nu tulbura si nu intineaza intru nimic trupul sau mintea. Caci glasul Domnului a desfacut flacara de fire. Fiindca voia si cuvantul lui Dumnezeu a despartit cele unite dupa fire.

ˇ         Luna crescand si iarasi scazand arata starea omului, care aici face cele bune si aici pacatuieste, apoi se intoarce prin pocainta la viata virtuoasa. Deci nu s-a pierdut mintea celui ce a gresit, cum socotesc unii de la voi, precum nu se micsoreaza trupul lunii, ci lumina ei. Omul isi recastiga asadar iarasi stralucirea sa prin pocainta, precum luna, dupa ce s-a mistui, se imbraca iarasi de la sine cu lumina. Caci ”cel ce crede in Hristos, de va si muri, viu va fi”; ‘’si va cunoaste, zice, ca Eu Domnul am grait si voi face”.

ˇ         De se va rascula in cugetul tau roiul gandurilor urate si slabind vei fi biruit, sa stii ca te-ai despartit pentru o vreme de harul dumnezeiesc. De aceea ai si fost dat pe mana caderii tale, dupa o dreapta judecata. Drept aceea lupta sa nu fii lipsit niciodata de har, din nepurtarea de grija, nici pentru o clipa. Iar de vei putea sa te ridici din alunecare si sa treci peste zidul gandurilor patimase si peste atacurile intinate necontenite, aduse de marea dibacie a vrajmasilor, sa nu uiti de harul dat tie de sus. Caci zice Apostolul: ”Nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care e cu mine”, a lucrat o astfel de biruinta si m-a ridicat din gandurile intinate ce s-au sculat asupra mea, si m-a izbavit de barbatul nedrept, adica de diavolul, si de omul cel vechi. Pentru aceasta, usurat de aripa Duhului si slobozit de povara trupului, am putut zbura deasupra dracilor ce umbla sa vaneze si sa prinda mintea omeneasca cu patima placerii, pe care i-o arata, atragand-o cu sila spre ea. Cel ce m-a scos prin urmare din Egipt, adica din lumea pierzatoare de suflet, Acesta este cel ce, luptand pentru mine cu brat ascuns, a biruit pe Amalec si mi-a dat nadejdea ca Domnul va zdrobi de la fata noastra si celelalte neamuri ale patimilor necuvioase. Acesta este Dumnezeul nostru, care ne va da intelepciune si putere (caci cine sunt aceia care, luand intelepciune, nu au luat si puterea Duhului, spre a birui pe vrajmasi), ”acesta va inalta capul tau peste vrajmasii tai si-ti va da tie aripi ca de porumb si, zburand, te vei odihni la Dumnezeu”. Pune-va Domnul ”arc de arama in bratele tale”, aratandu-te tare, ager si viguros impotriva vrajmasului si impiedicand sub tine pe toti cei ce-ti stau impotriva. Pune deci in socoteala Domnului harul curatiei, multumindu-I ca nu te-a inchis in mainile voilor trupului tau, ale sangelui si ale duhurilor stricacioase si necurate, care le intarata pe acestea, ci te-a intarit pe tine cu dreapta Lui. Zideste-i jertfelnic ca Moise dupa ce a pus pe fuga pe Amalec. ”Pentru aceasta marturisi-ma-voi tie, Doamne, si numele Tau voi canta”, marind puterile Tale, ca ai izbavit de stricaciune viata mea si m-ai rapit din cursele si sagetaturile rautatii viclene, invechite si cu multe fete.

ˇ         Dracii cei vicleni invioreaza, innoiesc, inalta si inmultesc in noi patimile spurcate. Iar meditarile cuvantului dumnezeiesc, si mai ales cele ce se fac cu varsare de lacrimi, omoara patimile si le risipesc, chiar daca sunt vechi, si fac sa inceteze treptat lucrarile lor pacatoase, stricatoare de suflet si de trup. Numai noi sa nu ne lenevim de a starui pe langa Domnul prin rugaciune si prin nadejde neslabita si neinfricata.

ˇ         Cand, sarguindu-te pentru virtutea postirii, nu o poti dobandi din pricina neputintei, si cu inima zdrobita te intorci cu multumire catre Purtatorul de grija si Judecatorul tuturor, insusi faptul de a multumi milostivirii lui Dumnezeu ti se va pune la socoteala, numai sa te arati pururi umilit inaintea Domnului si sa nu te inalti fata de nici un om.

ˇ         Stiind vrajmasul ca rugaciunea ne este noua aparatoare, iar lui vatamatoare, si silindu-se sa ne desfaca de ea, ne impinge la pofta stiintelor elinesti, de la care ne-am departat, si ne indeamna sa ne ocupam cu ele. Sa nu ascultam de el, ca nu cumva, departandu-ne de la legile plugariei noastre, sa culegem, in loc de smochini si struguri, spini si maracini. ”Caci intelepciunea lumii acesteia s-a socotit nebunie la Dumnezeu”.

ˇ         Ai Scriptura marturie ca cineva, chiar patimas fiind, daca crede cu toata inima si cu smerenie, primeste harul nepatimirii. Caci zice: ”Astazi vei fi cu mine in rai”; ”Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace”, in pacea preafericitei nepatimiri, si celelalte de felul acesta; sau: ”Toamna se coc strugurii”; sau: ”Fie voua dupa credinta voastra”.

ˇ         Cand, urand patimile, suntem tulburati si mai tare de gandurile nerusinate ale dracilor, sa ne sprijinim si mai mult pe credinta in Domnul si sa ne facem si mai intarita nadejdea in bunurile vesnice fagaduite, de care se silesc vrajmasii sa ne lipseasca si sa ne instraineze, din pizma. Caci daca n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atat de mare pizma impotriva noastra si nu ne-ar sageta asa de des cu ganduri intinate, crezand ca isi vor satura furia lor si ne vor impinge la deznadejde, prin supararea multa si cu anevoie de purtat.

ˇ         Unii spun ca faptuirea este cunostinta cea mai adevarata. Drept aceea siliti-va sa va aratati credinta si cunostinta mai mult prin fapte. Caci cel ce se mandreste numai cu cunostinta va auzi: ”Pe Dumnezeu marturisesc ca il stiu, dar prin fapte il tagaduiesc”.

ˇ         Dracii se silesc sa spurce pe nevoitor, prin naluciri rusinoase si prin scurgerea samantei, cele mai adeseori in vremea praznicelor si a sfintelor slujbe, si mai ales cand vrea cineva sa se apropie de masa cea de taina. Dar nici prin aceasta nu vor rani sau slabi pe cel obisnuit sa poarte toate cu rabdare si cu vitejie. ”Deci sa nu se laude impotriva noastra cei strambi ca cei drepti”.

ˇ         Vrajmasii se razbuna pe purtarea si ravna ta, palmuindu-ti sufletul cu incercari felurite si negraite. Dar din necazurile multe si nespuse ti se impleteste cununa; si ”intru neputinte se desavarseste puterea lui Hristos”; si in starile triste ale sufletului obisnuieste sa infloreasca harul Duhului. ”Ca a rasarit celor drepti lumina in intuneric”. Sa tinem numai indraznirea si lauda nadejdii tare pana la sfarsit.

ˇ         Nimic nu obisnuieste sa piarda asa de mult virtutea, ca luarea ei in ras, batjocura si vorbaria desarta. Dar iarasi nimic nu innoieste asa de mult sufletul invechit si nu il face sa se apropie de Dumnezeu, ca frica de Dumnezeu, atentia cea buna, cugetarea neincetata la cuvintele lui Dumnezeu, inarmarea cu rugaciunea si urmarirea castigului din privegheri.

ˇ         Multa destoinicie si mult folos castiga sufletul daca rabda cu tarie orice necaz, fie ca vine de la oameni, fie de la draci, si daca stie ca suntem datori sa purtam ostenelile si sa nu invinuim pe nimeni decat pe noi insine. Caci cel ce invinuieste pe altul pentru necazurile sale a alunecat din dreapta judecata a ceea ce se cuvine.

ˇ         Se intampla uneori, ca inmultindu-se ispitele, omul sa se departeze de la scaunul de-a dreapta, chiar daca e sarguitor, adica sa iasa din randuiala lui, ”toata intelepciunea si tot mestesugul lui fiind inghitit”, cum zice Scriptura. Aceasta, ca sa nu ne incredem in noi insine si sa nu se laude Israel, zicand: ”Mana mea m-a izbavit pe mine”. Dar nadajduieste ca vei fi asezat iarasi in starea frumoasa de mai inainte, fiind alungat si cazand de la tine cel viclean, prin porunca dumnezeiasca. Caci acesta ne atata sa privim si sa auzim toate cu patima si ne impinge spre pacat. Invaluindu-ne mintea ca intr-o ceata groasa, el face si trupul sa simta o greutate si o povara negraita. Iar ratiunea cea fireasca, ce e simpla si neprefacuta, asemenea copiilor de curand nascuti, o face complicata si foarte experta in tot felul de pacate, otravind-o si scotand-o din firea ei prin aplecarea in doua parti.

ˇ         Cand sufletul iese din trup vrajmasul da navala asupra lui, razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala si facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si prea credincios, chiar daca a fost mai-nainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de Sfintele puteri care il conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, strigand si el cu multa indrazneala diavolului viclean: Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanirea peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui i-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii lui fata de noi si al mantuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule. Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos. Zicand acestea sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele, tanguindu-se cu glas mare, neputand sa stea impotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l, ca pasarea numita oxypterix (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii Ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea lui.

ˇ         Chiar si o ispita mica, daca e ingaduita, impiedica pe cel ce se sarguieste in inaintare. Sa te incredinteze despre aceasta echeneida, pestisorul cel atat de mic, care opreste numai cu atingerea o incarcatura foarte mare, impiedicand-o sa inainteze. Si adu-ti aminte de cel ce zice: ”Eu, Pavel (cel atat de mare), am vrut sa viu o data si inca o data la voi, dar ne-a impiedicat Satana”. Dar sa nu te tulburi pentru aceasta, ci lupta-te mai departe prin rabdare si vei avea parte de har.

ˇ         Poate fi cineva foarte bogat in virtuti, dar daca din nepasare se abate de la ceea ce se cuvine, se ridica asupra lui fiii rasariturilor rele de la Amalec si mai ales de la Madiam, puterea cea iubitoare de curvie, impreuna cu camilele lor, adica cu amintirile patimase, carora nu este numar, si nimicesc toate roadele pamantului, adica ale faptuirii si ale deprinderii celei prea bune. Atunci saraceste Israel si se imputineaza cu sufletul si se vede silit sa strige catre Domnul. Iar din cer ce trimite gand bun, care imita pe Ghedeon prin multa credinta si smerita cugetare. ”Caci mia mea, zice, este cea mai smerita in Manase”, ca sa lupt impotriva atator multimi cu trei sute de oameni slabi si sa dobandesc in chip minunat biruinta impotriva vrajmasilor, cu ajutorul harului.

ˇ         Nu vei putea sa calci peste aspida si vasilisc, si celelalte, daca nu vei primi de la Dumnezeu, prin multa rugaciune, Ingeri aparatori, care sa te ridice cu mainile lor si sa te faca sa fii mai presus de cugetul trupesc.

ˇ         Cand cineva, chiar daca se lupta cu putere, va fi biruit, sa nu se intristeze si sa nu slabeasca nicidecum, ci ridicandu-se sa se incurajeze cu cuvintele lui Isaia, cantand unele ca acestea: ”Intarindu-va ati fost infranti, o, draci vicleni. Deci daca iarasi veti izbandi, iarasi veti fi biruiti”; si ”Sfatul pe care-l veti planui, il va imprastia Domnul, caci cu noi este Dumnezeu, cel ce ridica pe cei cazuti si face sa fie taiati vrajmasii nostri, cand ne pocaim”.

ˇ         Este cu neputinta celui povatuit prin incercari sa treaca prin ele fara intristare. Dar dupa acestea, de multa bucurie se umplu unii ca acestia, si de lacrimi dulci si de ganduri dumnezeiesti toti cati au cultivat osteneala si necazurile in inimile lor.

ˇ         Desi Isaac a voit sa binecuvanteze, iar Essau a alergat spre dorinta binecuvantarii, totusi n-au izbutit. Dumnezeu a miluit si a binecuvantat si a uns in duh nu pe acela pe care l-am voit noi, ci pe care l-a randuit spre slujire mai inainte de a-l voit noi, ci pe care l-a randuit spre slujire mai inainte de a-l fi facut. Deci sa nu ne tulburam, nici sa pizmuim cand vedem niscai frati vrednici de plans si prea mici, inaintand in virtute. Ai auzit doar si pe Domnul zicand: ”Da acestuia locul” sa se aseze la masa mai sus. Ma minunez mai degraba de judecatorul care a judecat asa de intelept si de negrait in privinta acestora, ca acela este cel mai mic si mai de pe urma sa fie primul si sa povatuiasca, iar noi cei ce stam inaintea aceluia cu nevointa si cu vremea, sa ramanem la urma. Deci pe fiecare om sa-l privim dupa cum i-a impartit Domnul. Caci s-a scris: ”Daca in Duhul traim, in Duhul sa umblam”.

ˇ         Nu primi niciodata ca cel ce este sub ascultarea ta sa-ti zica: da-mi pentru o vreme stapanirea (libertatea) ca sa dovedesc lucrul cutare sau cutare in privinta virtutii si voi izbandi. Caci cel ce zice asa e vadit ca-si face voia sa si inlatura randuielile celei mai bune ascultari.

ˇ         Se intampla uneori ca invatatorul e dat spre necinstire, suferind incercarile pentru cei ce s-au folosit duhovniceste. Caci ”noi, zice, suntem necinstiti si ocarati si neputinciosi, iar voi v-ati facut slaviti si puternici intru Hristos”.

ˇ         Gandul patimas este izvor si pricina a stricaciunii prin trup. Cel ce cultiva insa trezvia il alunga din suflet, dupa greseala prin pocainta, dar si inainte de greseala. Bine este deci caci ati plans mai mult, ca sa se scoata din mijlocul vostru gandul viclean si necuvios, care v-a indemnat sa faceti acest lucru. Prin urmare plansul se impotriveste duhului stricaciunii.

ˇ         Cine va vesti celui intristat de lipsa de slava si de neputinta in virtuti ca va vedea pe Iisus, nu numai in viitor, ci inca si aici, venind la el cu putere si cu slava multa, prin nepatimire? Acesta va putea zice ca Sara, sau ca sufletul ce-a imbatranit in nerodire si a nascut, impotriva asteptarii, fiu al dreptatii: ”ras a facut mie Dumnezeu”, adica mi-a daruit cea mai mare bucurie, mie celui intristat ani indelungati de multimea patimilor, sau, cum zice alt talcuitor: ”desfatare mi-a facut mie Dumnezeu”, adica ‘’s-au innoit tineretile mele ca ale vulturului”. Caci, dupa ce am imbatranit in pacate si in patimi de necinste, acum m-am nascut din nou si intineresc si ma infragezesc, eu cel ce ma inasprisem la fire, si vad acum luminos lucrurile din lume, fiindca am primit din nou simplitatea si necomplicatia cea dupa fire, insanatosindu-mi-se mintea, prin mila cea mare a lui Dumnezeu. Trupul meu s-a facut ca al lui Neeman Sirianul, asemenea celui al pruncilor, pentru ca m-am spalat in Iordanul cunostintei. Si prin harul lui Dumnezeu vietuiesc acum intr-un singur mod, izbavit fiind de voia sarpelui si de roiul gandurilor mult stiutoare si prea materiale ale pacatului, pe care le castigasem mai inainte impotriva firii.

ˇ         Presupune ca Domnul zice catre tine: Am luat pentru o vreme de la tine harul acesta si acela, de care socoteai ca mintea ta e plina si se poate odihni, si ti-am dat in locul lor darul acesta si acela, de acelasi pret. Tu insa, gandindu-te la cele luate si neprivind la cele date in locul acelora, esti posomorat si indurerat si te topesti de intristare. Dar intristat de mine, tu imi produci bucurie. Caci eu intristez spre folos, urmarind mai degraba sa mantuiesc, decat sa pierd pe cel ce l-am socotit sa-mi fie fiu.

ˇ         Socoteste ca-ti poruncesti sa nu mananci peste si vei vedea dupa acestea ca vrajmasul te impinge neincetat spre poftirea pestelui, iar tu de asemenea tinzi cu patima spre infruptarea cu lucrul neingaduit, ca sa intelegi cele ce s-au intamplat lui Adam ca tip. Caci auzind acela: numai din acest lucru sa nu mananci, mai ales spre acest lucru oprit a alergat cu multa pofta.

ˇ         Daca ti-ai ales sa te imbraci cu nepatimirea, sa nu fii fara grija, ci sileste-te cu toata puterea sa o dobandesti. Caci ‘’suspinam, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra din cer”, ca sa fie inghitit muritorul de viata, nu numai trupeste, dupa sfarsitul veacului, ci inca de aici, in chip spiritual (inteligibil), ca arvuna. Caci ”inghititu-s-a moartea in biruinta”, si inghititi vor fi toti Egiptenii care ne necajesc, urmarindu-ne in valurile puterii trimise noua din cer.

ˇ         Sa nu uiti pe cel ce a zis: Ma tem ”ca nu cumva, dupa ce am vestit altora, eu insumi sa ajung de lepadat”; si iarasi: ”Cel ce crede ca sta sa ia aminte sa nu cada”; si ”Tu, cel duhovnicesc, ia seama la tine insuti, ca sa fii si tu ispitit”. Sa nu uiti de caderea si faradelegea lui Solomon, dupa atata har. Si sa nu dai uitarii tagaduirea neasteptata a marelui Petru. Daca ai uitat acestea, te vei increde in cunostinta ta, te vei mandri cu vietuirea, te vei lauda cu vremea indelungatei tale nevointe si vi da loc trufiei. Deci nu te face nepasator, o, frate, ci mai degraba teme-te pana la ultima rasuflare, chiar daca ai ajuns la numarul anilor lui Moise, si roaga-te zicand: ”Doamne, sa nu ma lepezi in vremea batranetilor mele; cand va lipsi virtutea mea sa nu ma lasi pe mine. Dumnezeule, Mantuitorul meu! In Tine e cantarea mea pururi ”.

ˇ         Cum ar putea fi convins cel necredincios sau putin credincios ca furnica zboara si cutare vierme se face pasare si ca se intampla si alte multe lucruri in zidire, ca lepadand macar astfel boala necredintei si a deznadejdii, sa-i creasca aripi si sa infloreasca in el ca intr-un pom cunostinta prealaudata. Caci ”Eu sunt, zice, cel ce inverzesc lemnul uscat si inverzesc oasele uscate”.
Sa nu ne topim de grijile celor trebuincioase trupului, ci sa credem din tot sufletul lui Dumnezeu, cum a zis un oarecare barbat minunat: ”Incredeti-va in Domnul si va va intari”, si cum scrie fericitul Apostol Petru: ”Fiti cumpatati si fiti treji in rugaciuni si toata grija voastra aruncati-o asupra Domnului, caci El are grija de voi”. Iar daca te mai indoiesti si nu crezi ca are grija de tine ca sa te hraneasca, priveste la paianjen si gandeste-te cat de mult se deosebeste omul de paianjen. Nimic nu este mai slab ca el, nici mai fara de putere, caci nu are averi, nu face calatorii peste mari, nu se judeca, nu se manie, nu aduna in jitnite, ci-si duce viata in desavarsita blandete, cumpatare si liniste, nu iscodeste cele ale vecinilor, ci face numai lucrurile sale, iar in ocupatia sa ramane intr-o pasnica si netulburata liniste, spunand, parca, celor ce iubesc lenea, doar atata: ”Cel ce nu voieste sa lucreze nici sa nu manance!” Atata tace, incat il biruieste covarsitor si pe Pitagora, pe care Elinii il admira mai mult decat pe toti filozofii, pentru nevointa sa in infranarea limbii. Pitagora, chiar daca nu vorbea cu toti, dar vorbea in ascuns uneori cu cei mai apropiati si adeseori indruga catre boi si vulturi anumite baiguieli si aiureli; iar infranandu-se cu totul de la vin, el se folosea totusi de apa. Dar paianjenul a intrecut infranarea limbii lui Pitagora prin tacerea covarsitoare si totala si dispretuieste deodata vinul si apa. In aceasta stare linistita petrecand firavul si neinsemnatul paianjen si neingaduindu-si nicidecum sa umble pe afara, nici sa rataceasca incoace si incolo cum i se nazare prin minte, nici sa se osteneasca si sa munceasca la nesfarsit, Domnul, care ”locuieste in cele inalte si spre cele smerite priveste”, (caci nimic nu e mai smerit ca paianjenul), si-si intinde pana le el purtarea Sa de grija, ii trimite in fiecare zi mancarea aproape de unghetul lui, facand sa cada in panza lui micile musculite de care are trebuinta.

ˇ         Dar va zice cineva dintre cei robiti lacomiei de mancare ca eu mananc foarte mult si, fiindca cheltuiesc mult, sunt silit sa ma incurc in nenumarate treburi ale vietii. Dar si acesta sa priveasca la chitii cei mari, care pasc in Oceanul Atlantic, cum sunt hraniti de Dumnezeu din belsug si niciodata nu stiu ce-i foamea. Caci fiecare din ei inghite atata hrana cat nu poate cheltui zilnic nici o cetate cu multi locuitori. ”Toate, zice, catre Tine asteapta, sa le dai lor hrana la buna vreme”. Prin urmare Dumnezeu este cel ce hraneste si pe cel ce mananca mult si pe cel ce mananca putin. Auzind acestea, lasa-te intreg in seama lui Dumnezeu si a credintei, si tu cel ce ai un pantec larg si incapator, lepadand orice fel de imprastiere lumeasca si cugetul mult ingrijat, si ”nu fi necredincios, ci credincios”.

ˇ         Cum am putea rapune pacatul, care a pus stapanire pe noi? E trebuinta de sila. Caci barbatul, zice, osteneste intru nevointe si alunga cu sila pierzania de la el, ravnind intotdeauna sa se inalte spre sfintenia gandurilor sale. Iar a departa sila prin sila nu-i oprit de legi. Daca deci punem la lucru sila vreunei straduinte, chiar foarte slabe, si sezand in Ierusalim, adica in rugaciune neincetata si in celelalte virtuti, asteptam apoi puterea care ne vine de sus, va veni la noi o sila puternica, ce nu mai lucreaza ca sila noastra slaba, ci este o sila ce nu poate fi aratata fi aratata prin buze trupesti. Ea va birui cu marea ei putere si va infrange obisnuinta cea rea si rautatea dracilor. Va birui si pornirea spre mai rau a sufletelor noastre, precum va birui si miscarile necuvenite ale trupului. ”Si s-a facut, zice, sunet din cer, ca de vijelie ce vine cu putere”, ca sa alunge cu sila pacatul ce ne sileste puterea spre mai rau.

ˇ         Vrajmasul sta la panda ca un leu in culcusul sau si ne intinde pe ascuns curse si laturi de ganduri necurate si necredincioase. Dar si noi, daca nu dormim, putem sa-i punem curse si laturi, inca mai mari si mai infricosate. Caci rugaciunea, cantarea, privegherea, smerenia, slujirea aproapelui, mila, multumirea si ascultarea cuvintelor dumnezeiesti, i se fac vrajmasului curse, laturi, franghii si gropi in care cade.

ˇ         Precum pentru lucrurile din afara sunt zarafi, tesatori, vanatori, oameni de razboi si mestesugari, asa si pentru cele dinauntru cugeta ca sunt intre ganduri unele care se ocupa cu jocurile de noroc, altele otravesc, altele talharesc, altele vaneaza, altele murdaresc, altele omoara si asa mai departe. Tuturor trebuie sa le interzicem scurt intrarea, prin impotrivire evlavioasa si rugaciune, si mai ales celor ce murdaresc, ca sa nu spurce locul cel sfant si sa intineze pe omul lui Dumnezeu.

ˇ         Nu numai cu limba este furat Domnul spre mantuire, precum a facut talharul care a strigat de pe cruce, ci si cu gandul. ”Caci zicea in sine cea cu curgere de sange, de ma voi atinge chiar si numai de marginea hainelor Lui, ma voi mantui”; iar sluga lui Avraam graia lui Dumnezeu despre Rebeca in gand”.

ˇ         Aproape pacatul insusi impinge pe cel ce se caieste spre �Dumnezeu, dandu-i un fel de simtire a putorii, a poverii si a nebuniei lui. Dar pe cel ce nu vrea sa se aplece spre pocainta nu-l impinge spre Dumnezeu, ci tinandu-l mai degraba in puterea sa, il leaga cu lanturi de nedezlegat, facand mai tari si mai napraznice poftele pierzaniei.

ˇ         Zice legea: ”Iar de vor fi marturisite si nu-l va pierde pe el, va ispasi platind”. Se intampla uneori la vreun ospat ca sare inainte gandul slavei desarte, vrand sa vorbeasca fara vreme. Dar gandurile ingeresti se vor impotrivi, cerandu-ti sa inabusi gandul iubitor de vorbarie si nelalocul lui. Daca deci nu-l vei inabusi prin tacerea cea buna, ci-l vei lasa sa iasa afara, dupa ce te vei fi umplut de fumul mandriei, vei plati gloaba, fiind predat de judecata fie unui pacat mare, fie unor dureri grele trupesti, fie loviturilor indesate ale fratilor, fie osandei din veacul viitor. Caci si pentru cuvantul fara rost si iubitor de slava desarta vom da socoteala, din pricina lipsei de disciplina a limbii. De aceea trebuie sa ne pazim limba cu trezvie.

ˇ         Nu ingadui celor ce slujesc betiei si robesc meselor fara randuiala sa fie cu indrazneala fata de tine; nici ce vreau sa-ti graiasca cu nerusinare, chiar daca ar fi cu parul alb, sau chiar daca ar avea ani multi in viata monahala, ca nu cumva sa te acopere cu putreziciunea, cum zice Scriptura, si sa fii dus impreuna cu cei necurati si netaiati imprejur la inima.

ˇ         Petru primeste intai cheile, apoi e lasat sa cada si sa se lepede, ca sa i se intelepteasca cugetul prin cadere. Deci si tu vei cadea in tot felul de ganduri dupa ce-ai primit cheia cunostintei, nu te mira, ci slaveste pe singurul intelept, pe Domnul nostru, care infraneaza prin diferite stramtorari parerea de sine ce se inalta pe sine pentru cunostinta dumnezeiasca. Caci ispitele sunt un frau, care poate sa infraneze mandria omului, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.

ˇ         Cel ce porneste impotriva dracilor, fie prin infranare, fie prin rugaciune, fie prin orice virtute, mai tare si mai cu ravna, va primi si de la ei lovituri tot mai grele, pana ce se va descuraja vazand osanda mortii spirituale (inteligibile) in sufletul sau, incat sa ajunga sa zica: ”Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia”, caci sunt silit sa ma supun fara voie legilor vrajmasilor?

ˇ         Nu degeaba s-a scris ca ziceau unii dintre ei: ”Sculati-va si sa mergem la poporul cel intarit intru nadejde si linistit”; sau iarasi: ”Veniti sa ne suim si sa vorbim cu ei o limba de gand (inteligibila) vicleana, si-i vom intoarce pe ei de la adevar spre noi”. Caci cumplitii draci obisnuiesc in toata vremea vietii sa-si ascuta sulitele ispitelor impotriva celor ce si-au ales viata de liniste. Si mai furios lupta ei impotriva celor mai cuviosi si mai cinstitori de Dumnezeu, impingandu-i spre pacatul cu fapta prin razboaie greu de rabdat, doar vor putea astfel sa-i desfaca pe cei razboiti de credinta in Hristos, de rugaciune si de buna nadejde. ”Dar noi, cum zice David, nu ne vom departa de la Tine, pana ce nu te vei milostivi spre noi si nu se vor departa de la noi cei ce vreau sa ne inghita pe noi; nu ne vom departa de la Tine, pana ce nu vei porunci sa fuga de la noi cei ce ne ispitesc pe noi si nu vom fi facuti iarasi vii prin rabdare si prin nepatimire ferma”. Caci mijloc de ispitire este viata omului si adeseori ni se gateste de catre conducatorul luptei vreme randuita spre a cadea sub picioarele celor de alt neam. Dar e propriu sufletului mare si viteaz sa nu deznadajduiasca in nenorociri.

ˇ         Daca dracul e asa de tare, ca chiar daca nu vrea omul, il schimba si-l duce spre pierzania sa, scotandu-l din starea cea buna a firii, cu cat nu va fi mai tare Ingerul, care primeste la vremea hotarata porunca de la Dumnezeu sa intoarca spre bine toata dispozitia omului? Daca vantul cel foarte rece de la Miazanoapte a fost asa de tare ca a putut sa faca firea moale a apei vartoasa ca pe a pietrelor, ce nu va putea face vantul cel foarte cald de la Miazazi? Daca aerul cel foarte rece le face pe toate sa se retraga din calea lui (caci ”cine va sta in fata gerului”), cum nu va intoarce caldura toate spre sine. Sa credem deci ca mai curand sau mai tarziu carbunele rece si negru al cugetarii noastre se va face fierbinte si luminos, prin atingerea focului atotdumnezeiesc.

ˇ         Am auzit pe unii frati care sunt neincetat bolnavi cu trupul si nu pot sa se foloseasca de post, zicand catre mine: Cum putem sa ne izbavim de diavoli si de patimi, fara post? Acestora trebuie sa li se spuna: Nu numai prin infranare de la mancari, ci si prin strigarea inimii veti putea zdrobi si izgoni gandurile rele si pe cei ce le strecoara. ”Strigat-am catre Domnul, zice, intru necazul meu si m-ai auzit”; si iarasi s-a scris: ”Din pantecele iadului ai auzit strigarea mea si glasul meu”; si ‘’sa se ridice din stricaciune viata mea”. De aceea ”pana ce va trece faradelegea”, adica tulburarea pacatului, ‘’striga-voi, zice, catre Dumnezeu cel prea inalt”, ca daruindu-mi cea mai mare binefacere, sa nimiceasca cu puterea Lui insasi momeala pacatului si sa surpe idolii cugetarii patimase si sa goleasca de idoli Atena noastra ocupata de idoli. Deci n-ai primit darul infranarii, cunoaste ca Domnul vrea sa te asculte prin rugaciune si nadejde cand te rogi. Deci cunoscand judecata lui Dumnezeu, nu te descuraja pentru neputinta nevointei. Ci mai degraba staruieste in lucrarea izbavirii de vrajmasi prin rugaciune si rabdare, impreunata cu multumire. Deci de va vor alunga gandurile neputintei si ale suferintei din cetatea postirii, fugiti in alta, adica in rugaciune si multumire.

ˇ         Zice Faraon, rugandu-se: ”Sa ia Dumnezeu de pe mine moartea aceasta”. Si a fost ascultat. Asemenea si dracii, rugand pe Domnul ca sa nu fie trimisi in adanc, au primit implinirea cererii. Cu cat mai vartos nu va fi ascultat crestinul, rugandu-se sa primeasca slobozenie de moarte mintala (inteligibila, spirituala)?

ˇ         Cand a lasat diavolul de Domnul, au venit Ingerii si Ii slujeau Lui. Sa stim deci ca precum nu s-a scris ca in vremea ispitirii Lui erau de fata Ingerii, asa ca si cand suntem noi ispititi se retrag pentru o vreme Ingerii lui Dumnezeu, nu departe de noi. Apoi, dupa retragerea ispititorilor, vin iarasi la noi, slujindu-se de ganduri dumnezeiesti, cu sprijiniri, cu luminare, cu strapungere, mangaiere, rabdare, indulcire si cu toate cate mantuie, intaresc si refac sufletul ostenit. Caci s-a spus lui Natanail: ”Vei vedea Ingerii suindu-se si pogorandu-se peste Fiul Omului”, adica slujirea si ajutorul Ingerilor se va revarsa din belsug peste neamul omenesc.

ˇ         David a pretuit ravna celor ce au iesit impreuna cu el din Sichelag impotriva celor de alt neam, desi slabind au ramas la raul Bosor. Caci intorcandu-se la ei dupa biruinta asupra barbarilor si auzind pe cei ce ziceau ca nu trebuie sa se dea parte din prazi celor ce au sezut, din pricina slabirii, la parau, iar acestia rusinandu-se si negraind nimic, i-a aparat prea bunul David, zicand ca au stat ca sa pazeasca uneltele. De aceea le-a dat o parte egala cu cea data luptatorilor viteji si curajosi. Ia seama deci daca la fratele care a aratat la inceput caldura, iar mai pe urma a slabit putin, se afla uneltele mantuirii: credinta, smerenia si plansul, rabdarea, nadejdea, indelunga rabdare si celelalte? Daca vreunul slabut in ale vietuirii (slabut dupa mod), sade si staruie langa ele in asteptarea lui Hristos, primeste dupa cuviinta un oarecare dar vesnic.

ˇ         Loviturile ce ni le da vrajmasul fie pe vazute, fie pe nevazute, adeseori le simtim si le vedem. Dar chinurile si durerile ce le sufera el de la noi, cand devenim uneori virtuosi, sau ne caim pentru greseli, sau rabdam indelung si rezistam in necazuri, sau ne rugam si implinim cu ravna toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, fara sa se tanguie, lovit, - toate acestea, dupa iconomia dumnezeiasca noi nu le vedem, ca sa nu ne mandrim si molesim. Caci ”drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce ne necajesc pe noi”.

ˇ         Dumnezeu nu deznadajduieste de mantuirea noastra. Caci sufletelor care s-au descurajat de ele insile, pentru multimea covarsitoare a ispitelor si a pacatelor, si au zis: ”S-a pierdut nadejdea noastra, ne-am omorat”, le-a grait: ”Veti trai si veti cunoaste ca eu sunt Domnul!” Iar catre sufletul care nu pricepea cum va putea sa nasca pe Hristos prin virtuti marete, i-a zis: ”Duhul Sfant va veni peste tine”. Iar unde este Duhul Sfant de fata, sa nu cauti inlantuirea si legea firii si a obiceiului. Caci Duhul cel sfant si inchinat este atotputernic si pe cele nefacute ti le face tie, ca sa te minunezi. Dar si mintea biruita mai inainte o face acum biruitoare. Caci Mangaietorul care vine de sus peste noi, pentru milostivirea Lui, e mai presus de toate si te aseaza mai presus de toate miscarile firesti si patimile dracesti.

ˇ         Nevoieste-te sa pastrezi nepatata stralucirea luminii din puterea carmuitoare a sufletului. Caci de ai inceput sa privesti cu patima, te-a intunecat Domnul si a trimis zabranic peste obrazul tau si lumina ochilor tai nu mai este cu tine. Dar chiar daca s-ar intampla acestea, nici atunci sa nu descurajezi si sa nu slabesti. Ci sa te rogi, impreuna cu sfantul David: ”Trimite lumina Ta si adevarul Tau, mie celui mahnit, mantuirea fetei mele si Dumnezeul meu”. Caci ”trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului”.

ˇ         Fericit cel ce mananca si bea in viata aceasta fara sa se sature, rugaciuni si psalmi, ziua si noaptea si se intareste pe sine cu slavita cetire a Scripturii. Caci aceasta impartasire va da sufletului o bucurie nemicsorata in veacul ce va sa vie.

ˇ         Asigura-te din toata puterea sa nu cazi. Caci nu se cuvine luptatorului puternic sa cada. Dar daca ti s-ar intampla sa cazi, ridica-te indata si stai iarasi la lupta cea buna. Chiar daca ti s-ar intampla aceasta de zeci de mii de ori, prin retragerea harului, de zeci de mii de ori sa faci si aceea, adica sa te ridici pana la sfarsitul tau. Caci s-a scris: ”De sapte ori de va cadea dreptul, adica toata viata, de sapte ori se va ridica”. Pana ce tii arma sfintei schime cu lacrimi si cu rugaciune catre Dumnezeu, te socotesti intre cei ce stau, chiar daca ai cazut de multe ori. Pana ce ramai intre monahi, primesti ca un ostas viteaz ranile in fata si ele iti aduc mai degraba lauda, ca nici ranit fiind n-ai suferit sa cedezi sau sa te lepezi. Dar daca vei iesi dintre monahi, vei fi ranit pe la spate, ca un fugar si ca un fricos, ca unul ce ai dezertat din randuri si esti lipsit de curaj.

ˇ         Mai cumplit lucru este a deznadajdui decat a pacatui. Iuda tradatorul, fiind mic la suflet si neincercat in lupte si de aceea deznadajduind, a venit la el vrajmasul si i-a pus cureaua in jurul gatului. Dar Petru, piatra cea tare, suferind o cadere infricosata, fiindca era cercat in lupte, n-a slabit, nici n-a deznadajduit, descurajandu-se, ci ridicandu-se indata a adus lacrimi amare din inima mahnita si smerita, si vrajmasul nostru, vazand acestea, a sarit ca ars la fata de o vapaie mare si a fugit departe, vaitandu-se cumplit.

ˇ         Un rege israelitean oarecare a biruit neamul celor ce locuiesc in pesteri si pe alti barbari cu psalmi, cu imne si cu cantari duhovnicesti prin cuvinte si organele lui David. Ai si tu ca barbarii ce locuiesc in pesteri pe dracii care patrund in simturile si madularele tale ti-ti muncesc trupul cu fierbinteala si te fac sa privesti, sa asculti si sa mirosi cu patima, sa graiesti cuvinte necuviincioase, sa ai ”ochi plin de desfranare”, si sa fii inauntru si in afara zapacit ca o babilonie. Deci sileste-te si tu sa nimicesti pe barbarii din pesteri, care iti lucreaza cele rele, cu credinta mare, cu psalmi, cu imne si cu cantari duhovnicesti.

ˇ         Precum voieste Domnul ca om prin om sa se mantuiasca, asa se sarguieste Satana ca om prin om sa se piarda. De aceea nu te lipi de barbatul dispretuitor, viclean si limbut, ca sa nu mergi cu el la munci. Caci de abia dobandeste cineva mantuirea stand in preajma celui drept. Dar daca traieste cu cel viclean, va cadea in valuri, cum se umple cineva de lepra, fara sa bage de seama. Si cine va avea mila de cel ce s-a apropiat voios de balaur? Fugi deci de cei neinfranati la limba, de cei porniti spre sfada si de cei ce tulbura cu madularele dinauntru si din afara.

ˇ         Un singur cuvant bun l-a facut pe talharul scelerat de odinioara curat si sfant si l-a dus in rai; si un singur cuvant necuvenit i-a inchis lui Moise pamantul fagaduintei. Deci sa nu socotim mica mancarimea de limba. Caci barfitorii si flecarii isi inchid lor insisi Imparatia cerurilor. Barbatul limbut, chiar daca merge drept in unele privinte, dar in aceea nu merge drept, ci mai degraba stramb si-l vor vana relele ca sa-l piarda. Drept a zis deci un oarecare barbat intelept ca mai bine este a cadea de pe o inaltime de pamant, decat de pe limba. Sa credem de aceea lui Iacob Apostolul, care scrie: ”Sa fie tot omul grabnic la auzire si zabavnic la graire”.

ˇ         Ca sa nu ne inaltam din desertaciune, amagiti de simturi, bine este sa luam aminte la cel ce zice: Mergi, poporul meu, intra in camara inimii tale, ascunsa oricarei inchipuiri sensibile, in locasul acela fara idoli, luminat de nepatimire si de umbrirea sfantului har. Inchide usa ta tuturor celor ce te vad, ascunde-te catusi de putin, caci putina este toata viata omeneasca, si dupa aceea zi: ”Pana ce va trece mana Domnului”, precum altul a zis: ”Pana ce va trece faradelegea”. Caci mania Domnului si faradelegea sunt dracii, patimile si pacatele, precum zice Isaia catre Dumnezeu: ”Iata Tu te-ai maniat si noi am pacatuit”. Iar de mania aceasta scapa omul, daca ia neincetat aminte la inima sa in rugaciune si se straduieste sa se tina inlauntrul celor ascunse. ”Trage, zice, intelepciunea peste cele mai dinauntru”. Fiindca ”toata slava fiicei Imparatului e dinauntru”. Deci ma voi osteni ”pana ce voi intra in locul sfintit al lui Dumnezeu”, muntele mostenirii, la locuinta gatita, pe care ai pregatit-o, Doamne, loc sfant pe care l-au gatit mainile Tale.

ˇ         Cand ajungi sa intelegi ca Amoreul s-a intarit in tine ca un stejar, roaga-te Domnului cu staruinta ca sa uste rodul lui de sus, adica pacatul cu fapta, si radacinile lui de jos, adica gandurile necurate, si ca sa nimiceasca Domnul pe Amoreu de la de la fata ta.

ˇ         Focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor Duhului sa arda pururi pe altarul sufletului tau.

ˇ         Sa nu te gandesti vreodata sa fericesti pe mirean mai mult decat pe monah, ca pe unul ce are femeie si copii si e bucuros ca face bine multora, ca da din belsug milostenie si nu este ispitit nicidecum de draci, socotindu-te astfel ca placi mai putin lui Dumnezeu decat acela. Si sa nu te plangi pe tine ca un pierdut. Nu zic ca vietuiesti fara prihana staruind intre monahi. Dar chiar daca esti foarte pacatos, necazul si reaua patimire a sufletului tau sunt mai de cinste la Dumnezeu decat virtutea covarsitoare a mireanului. Multa ta intristare, descurajarea, suspinele, sentimentul de inabusire, lacrimile, chinuirea constiintei, stramtorarea gandurilor, osanda cugetarii, oftarea, plansul mintii, tanguirea si zdrobirea inimii, mizeria, mahnirea si umilirile, toate acestea si cele asemenea, care se intampla adeseori celor aruncati in cuptorul de fier al ispitelor, sunt neasemanat mai cinstite si mai bine primite decat viata neplacuta a mireanului. Ia seama deci sa nu cazi in cuvinte de cartire pe care le spune Scriptura in numele tau: ”Ce-am folosit ca am umblat rugandu-te inaintea Domnului si am petrecut in casa Lui pururi?” E vadit ca orice sluga, care e aproape de stapan, primeste uneori si batai si palme si ocari si infruntari. Iar cei ce sunt afara sunt departe de batai, ca unii ce sunt straini si nebagati in seama. Dar atunci unde este folosul nostru, vei zice, daca trebuie sa rabdam necazuri cu sufletul si cu trupul, noi cei ce totdeauna ne rugam si cantam, iar cei ce nici nu se roaga, nici nu privegheaza, se bucura, se veselesc, propasesc si-si petrec viata cu multumire? Sau cum zice Proorocul: ”Iata se zidesc case straine si noi fericim pe cei straini”, adaugand: ”acestea le graiau impotriva robii lui Dumnezeu, cei ce au cunostinta”. Dar trebuie sa se stie ca nu patimesc nimic strain cei asupriti si intristati in felurite chipuri, ci rabda prin multe incercari cele ale Stapanului lor. Caci L-au auzit graind in Evanghelii: ”Amin zic voua, ca veti plange si va veti tangui, voi ce sunteti aproape de mine, iar lumea se va bucura”. Dar inca putin si va voi cerceta pe voi prin Mangaietorul si voi alunga intristarea voastra si va voi intari pe voi iarasi prin gandurile vietii si odihnei ceresti si prin lacrimi dulci, de care ati fost lipsiti putine zile fiind ispititi. Si va voi da voua sanul harului meu, precum mama pruncului care plange suspinand, si va voi intari cu putere de sus, pe voi ce ati slabit in razboiul ce-l purtati; si va voi indulci pe voi cei ce ati fost amarati, cum zice Ieremia in ”Plangeri”, despre Ierusalimul tau cel ascuns. ”Ci va voi vedea pe voi si se va bucura inima voastra”, pentru cercetarea cea ascunsa ‘’si necazul vostru in bucurie se va intoarce”, ‘’si bucuria voastra nimenea nu o va putea lua de la voi”. Deci sa nu fim scurti la vedere, si nici sa inchidem ochii, fericind pe mireni mai mult decat pe noi. Ci cunoscand deosebirea dintre fiii adevarati si cei nelegitimi, sa imbratisam mai degraba paruta nefericire a monahilor si marea lor osteneala, al carei sfarsit este viata vesnica si cununa nevestejita a slavei Domnului. Sa imbratisam viata necajita a ascetilor, ca sa nu zic a dreptilor care se socotesc pacatosi, si ”lepadarea in casa lui Dumnezeu”, adica in ceata celor ce slujesc neincetat lui Hristos, si ”nu locuirea in locasurile pacatosilor”, sau petrecerea impreuna cu mirenii, chiar de ar face acestia mari dreptati. Caci zice catre tine, o, monahule, Tatal tau cel ceresc, care te iubeste pe tine mai presus de toti si te necajeste si te osteneste pe tine cu felurite ispite: bine sa stii monah amarat ca, precum am grait prin Proorocul, voi fi tie povatuitor aspru si te voi intampina pe calea Egiptului, intarindu-te prin necazuri; si caile tale de ocara ti le voi inchide cu tarusii ascutiti ai proniei Mele, intepandu-te cu nenorociri neasteptate si impiedicandu-te ca nu cumva sa aduci la fapta cele ce vrei in inima ta nesocotita. Si voi imprejmui marea patimilor tale cu portile indurarilor mele. Si voi fi tie ca o pantera, care te mananca cu ganduri de infruntare, de descurajare si de cainta, aducandu-ti in constiinta cele nestiute de tine. Dar toate aceste necazuri sunt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba nu-ti voi fi numai pantera, ci si ac ce te raneste cu ganduri de cainta si cu dureri in inima; si nu va lipsi durerea din casa ta, adica din sufletul si din trupul tau, care vor fi ospatate bine si cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu. Iar sfarsitul chinurilor, al ostenelilor, al tulburarii, al rusinii, al temerilor, al deznadejdilor ce obisnuiesc sa vina peste cei ce si-au ales nevointa, sfarsitul tuturor acestor mahniri este o bucurie cereasca, o desfatare nespusa, o slava negraita si o veselie neincetata. Caci de aceea te-am necajit, ca sa te hranesc cu mana cunostintei; si de aceea te-am chinuit cu foamea, ca sa-ti fac bine in vremile cele de apoi si sa te duc in imparatia cea de sus. Ca atunci veti salta, voi smeriti monahi, ca niste vitei sloboziti din legaturi, adica din patimile trupului si din ispitele vrajmasilor. Si atunci veti calca peste dracii nelegiuiti, care va calca acum. Si vor fi cenusa sub picioarele voastre. Caci daca esti cinstitor de Dumnezeu si smerit in cuget, neinaltindu-te intru mandrie desarta si in mare cutezanta, ci simtindu-te strapuns cu inima si socotindu-te rob netrebnic si zdrobit cu duhul, mai de pret este, o, monahule, greseala ta, decat dreptatea mirenilor si mai de trebuinta sunt petele tale, decat marea curatie acelora.
Caci ce este aceea pentru care rabzi necazuri? Desigur vreo pata oarecare. Dar priveste pe un om care si-a patat mainile sale, cum si le curata cu putin untdelemn. Cu atat mai vartos te poti curata tu prin mila lui Dumnezeu. Caci precum nu-ti este tie greu sa-ti speli camasa, tot asa cu mult mai mult nu-i este greu lui Dumnezeu sa te spele pe tine de orice pata, chiar daca ti-a venit in fiecare zi vreo ispita cu sila. Caci zicand tu: ”am pacatuit Domnului”, ti se si da raspunsul: ”Iarta-ti-se tie pacatele”. ”Eu sunt cel ce sterg, si nu-mi voi aduce aminte”. Pe cat sunt de departe rasariturile de apusuri, departa-s-au de la tine pacatele tale; si precum se indura tatal de fii ma indur eu de tine. Numai tu sa nu te departezi si sa nu fugi de la Cel ce te-a ales pe tine ca sa canti si sa te rogi. Ci lipeste-te de El toata viata ta, fie prin indrazneala curata, fie prin nerusinare cucernica si prin marturisire ferma. Si El te va curata cu bunavointa Lui. Caci pe cele ce Dumnezeu le curateste cu voia Sa, nici Petru, nici marele Apostol nu le vor putea spurca sau osandi. Fiindca s-a zis catre el: ”Cele ce Dumnezeu le-a curatit, tu sa nu le spurci”. Caci daca Dumnezeu este cel ce ne-a indreptat pe noi cu iubirea sa de oameni, cine este cel ce ne va osandi pe noi? Caci chemand noi numele Domnului nostru Iisus Hristos, usor se curateste constiinta noastra si nimic nu ne mai deosebeste pe noi de Prooroci si de ceilalti sfinti. Ca nu ne-a pus pe noi Dumnezeu spre manie, ci spre a ne castiga prin Domnul nostru Iisus Hristos, care a murit pentru noi, ca ori de vom priveghea, intre virtuti, ori de vom dormi in vreo imprejurare, cum se intampla, din niscai scaderi, impreuna cu Hristos sa vietuim, cautand spre El, cu mari suspine, tanguindu-ne neincetat si respirandu-L pe El.

ˇ         Dar zici: ma manii si ma tulbur cumplit cand vad ca mirenii nu sunt ispititi. Sa stii, iubitule, ca nu are nevoie Satana sa ispiteasca pe cei ce singuri se ispitesc si sunt trasi pururi spre cele de jos prin lucrurile lumesti. Mai cunoaste si aceasta, ca pentru cei ispititi se pastreaza rasplatirile si cununile, nu pentru cei ce nu au grija de Dumnezeu sau pentru mirenii care zac pe spate si horcaie.

ˇ         Dar marele doctor este aproape ce cei ce se ostenesc. ”El poarta neputintele noastre si cu rana Sa ne-a tamaduit” si ne tamaduieste. De fata este si acum, punandu-si leacurile sale mantuitoare. Caci eu, zice, am lovit prin parasire, dar eu voi si tamadui. Deci sa nu te temi, caci cand mania iutimii mele va curge, iarasi voi vindeca. Ca precum nu va uita femeia sa aiba mila de pruncii pantecelui ei, asa nici eu nu voi uita de tine, zice Domnul. Daca mila pasarii se revarsa peste puisorii ei si-i cerceteaza in fiecare ceas, le graieste si le da hrana in ciocurile lor, cu mult mai mult se vor revarsa indurarile mele peste fapturile mele. Dar si mai mult se revarsa mila mea peste tine si te cercetez in taina si-ti graiesc in minte si las in cugetarea ta hrana, ca intr-un cioc de pui de randunica. Caci te hranesc cu frica mai inalta, cu dorul ceresc, cu suspine de mangaiere, cu strapungere, cu cantare, cu cunostinta mai adanca si cu anumite taine dumnezeiesti. Iar daca mint graindu-ti acestea, eu Stapanul si Parintele tau, mustra-ma si voi rabda.